Viața…însăși, e minune!Și-i frumoas-așa se spune…
Însă doar cât ea cuprinde,clipe și intenții,bune!
Că-n momentul,bunăoară,când devine un coșmar,
Cum să zici că este dulce,gustul ei atât de-amar?…
…Și de-ar fi o perioadă numai,de așa natură,
Dar,de multe ori se-ntâmplă,când răul n-are măsură
Și,de răul ia amploare și-n plus, nu se mai termină,
Cât de greu găsim ieșirea șpre-o frântură de lumină…
Acea mică luminiță,de la capăt de tunel,
Uneori…o amăgire,că de fapt,nu e defel
Cum ar trebui să fie,precum unii prognozează,
De-obicei e prea târzie,sau,subit se defazează…
Viața,este un miracol!…dar,de-o spui,cine te crede,
Când așa debusolare și-așa mare criză vede,
Când azi,cel mai bun prieten ți-e un fost dușman de moarte,
Iar prietenul de-o viață,te înjunghie pe la spate… ?!
Irosești tot ce se poate,pentru-o clipă fericită,
Însă-abia ridici un deget,pentru cea nenorocită,
Faci orice s-ai împlinire pentru ce-ai visat o viață,
Însă,la final,posibil,e,să nu mai fii de față…
Viața e o amăgire,un delir,o amânare,
Se aprinde și se stinge și-arde ca o lumânare.
Nu contează,cât de mare,este lumânarea dată,
Fiind ,foarte mult posibil,ea,nici să nu ardă…toată…!
Nicolaie Ionescu
Bacău,20,09,2022