Analfabetismul rece, sufletesc
Este adevărata tragedie
Care ucide visul părintesc
De a-ţi cinsti o strămoşească glie.
Înmormântezi străvechii în uitare
Când vinzi străinilor şi-un petec de pământ
Dintr-ale Ţării Româneşti hotare
Şi îţi încalci supremul legământ.
Te amăgeşti cu-o falsă libertate
Aceea de-aţi alege să fii rob,
Umilul sclav pentru străinătate,
Un biet nimic cu mintea de neghiob.
Îţi rupi cu dinţii Cartea de istorii
Din care îţi vorbesc strămoşii tăi
Cu faptele rămase în memorii
Ce pomenesc că-nvins-au pe călăi.
Ţi-e jenă să rosteşti cuvântul ,,mamă’’
Şi ,,tată’’ şi ,,bunică’’ şi ,,bunic’’,
Nu eşti decât o zdreanţă pe o scamă,
Un cuget închistat de venetic.
Credinţa pentru tine-i vorbă goală,
Înlături pe-acei semeni virtuoşi,
Te vinzi petru un strop de amăgeală
Servită de intruşii păcătoşi.
Renegi Trecutul, Patria, Poporul
Primite de la Bunul Dumnezeu
Care vieţii-i dărui izvorul
Şi-ţi porunci să o cinsteşti mereu.
În sufletescul analfabetism
Te târâi ca o umbră-n întuneric
Şi simţământul de patriotism
Îl persiflezi, ca un nebun isteric !
……………………………………
Analfabetismul crunt, sentimental
Când se combină-n crâncen nefiresc
Cu analfabetismul cel mental,
Naşte analfabetismul sufletesc !
Mircea Constantin Jurebie