Bacăul nu mai este orașul în care plouă de trei ori pe săptămână, ci orașul în care bate vântul de trei zile. Asta după două săptămâni în care temperaturile au ajuns la 32 de grade.
Dacă de dimineață mi s-a părut o zi minunat de răcoroasă, dar însorită, acum este chiar rece din cauza vântului care bate cam nervos. O fi citit proiectul Legii educației?
Recunosc dependența mea de soare și de aceea nu prea îndrăznesc să mă plâng, dar parcă mai puțină răcoare ar merge. Sunt duplicitară. Dacă aș lucra în învățământ, acest lucru ar atrage după sine o vizită la psiholog, căci fără hârtia aceea cu itemi tembeli nu poți profesa.
Poate. Mai ales pentru că am obiceiuri proaste. Observ, trag cu urechea… văd. De bună seamă că ar trebui să renunț la ele.
De data asta vorbim despre “El și ea”. “Nu ești bună de nimic, nu se vede ceva de pe urma ta!” conchide el, bine aghesmuit. “N-am stat nicio clipă: curățenie, gătit, spălat, scos copiii la plimbare, făcut cumpărături. Aproape nu-mi mai simt trupul de osteneală!”, răspunde ea cu glas stins.Pfuai!
Doi tineri, pe o bancă în parc, stau lipiți unul de celălalt și…se uită fiecare în telefonul lui. Deodată, băiatul ridică ochii și îi murmură la ureche :”Te iubesc!”. Ea își dezlipește privirea de ecranul telefonului pentru o clipă și spune sec: “Și eu!”. Revin amândoi la telefoane și…nimic altceva.
Oare aceasta era o scenă de dragoste? Nu am regăsit nimic din emoția unui tânăr îndrăgostit, nimic tandru, doar cuvinte seci, aberant de nepurtătoare de sens. Nimic spus din inimă, convingător, plin de emoție. Să fie singulară apariția unui bărbat și a unei femei, trecuți de 70 de ani, care merg zilnic în tăcere, ținându-se de mână prin Parcul Catedralei? După cum se privesc unul pe celălalalt îți dai seama ce fel de viață au avut. Ad-mi-ra-bili! Nu degeaba a primit dumnealui un titlu onorific!
Dacă vi se pare că am apucături neprincipiale, promit că o să mă schimb!