Am văzut zilele trecute, când era ceva mai călduț afară, un fapt care m-a impresionat foarte mult. În Parcul Catedralei, o profesoară cu elevii ei țineau ora de curs… în aer liber. Nu mi-am permis să îi deranjez, să îi întreb de la ce școală sunt, pentru că ar fi un adevărat exemplu dacă se știa și asta.
Dar erau așa de frumoși toți, doamna profesoară le explica ceva dintr-o carte, iar cei mici erau foarte atenți, așezați așa, în semicerc în jurul ei, de nu m-am săturat privindu-i. După părerea mea erau de clasa a V-a, maxim a VI-a. Am stat mai mult de 20 de minute, cuminte pe o bancă, lângă ei, și i-am ascutat/ privit/ admirat. Așa da… educație.
Recreativ, modern, relaxant. Nu știu motivul pentru care acel curs nu era ținut în sala de clasă, dar mi s-a părut atât de potrivit momentul, încât am ținut neapărat să îl transmit mai departe pentru a citi și alții, pentru a lua exemplu și alte cadre didactice, pentru că, după părerea mea, eu cred că ar mai trebui făcute și astfel de activități în școală, tocmai ca elevii să nu mai trateze învățătura ca pe o corvoadă și să se aplece mai mult spre carte, spre lectură. Și mai cred că, prin astfel de activități, copilul e mult mai atras de tot ce înseamnă educație, decât dacă stă într-o clasă întunecoasă și rigidă. E doar părerea mea!
Florentina Ciobanu