Când văd biata Românie trântită snop la pământ şi urâte fiare nesătule rupând cu rânjet din ea, îmi vine să cred că marele Labiș la ea s-a referit când a scris cea mai inspirată poemă a lui, doar că e nevoie de o schimbare…. Să fie „Cu ţara prefăcută-n căprioară”.
Imaginaţi-vă o căprioară cu ochii galeși și umezi! Ea e Bacăul, ea e România. Cu ochii aţintiţi asupra voastră, disperată, vă cere ajutor, poate vă cere să fie lăsată în pace, poate, ştiind că n-are cui, nu vă cere nimic. Se aude undeva?
Iți bitzi