Povestire despre Autostrăzile României
…sau
Jefuirea cetățeanului de rând de către Statul român
Nu putem vorbi despre o Românie modernă(educată,am văzut cum e),decât în momentul definitivării,unor lucrări de transformare din temelii și la cele mai înalte standarde a rețelelor de transport de orice fel.Dacă procedura continuă să se desfășoare,însă, ca până acum,acest proces poate dura de acum înainte probabil secole…
Din nefericire pentru noi,ca popor,ne-am îmbrăcat cu haine care au buzunarele “sparte” și,orice am pune în buzunare,financiar vorbind,s-a dovedit clar,că buzunarele nu pot ține o lețcaie,datorită iuțelii de mână a “gospodarilor” care ajung de conduc destinele țării.Fenomenul în sine,vine din timpuri stravechi și continuă cu mai puțină sau mai multă intensitate,funcție de factorii care sunt implicați,unul din ei fiind permanent Statul.
Obiectivele de îmbunătățire a infrastructurii la nivel național sunt stabilite,inițiate și dezvoltate de Instituțiile Statului,respectiv Guvernele.
O etapă în atingerea acestor obiective,este stabilirea bugetului necesar desfășurarii activităților concrete.Aici intervine factorul uman,întrucât abordarea este întotdeauna subiectivă,în majoritatea cazurilor abuzivă,în scopul rezolvării unui profit personal și de grup,financiar vorbind.Altfel spus afacerea cu autostrăzi este una din cele mai îndestulătoare ,mai bănoase și greu de depistat și stabilit eventualii delapidatori…
Aspectul în discuție este achiziționarea terenurilor pe care urmează a se face investiția în cauză,stabilirea nivelului de cheltuieli pe etape.În acest context ,facem cunostință cu doi factori în dispută și anume,expropriator,adica Statul și grupul de expropriați,adică toți acei pe ale căror terenuri urmează a se definitiva constructia.
Legile în vigoare sunt destul de clare,la subiect(vezi Legea 33/1994,vezi Legea 255/2010 etc),dar acțiunea în sine așa cum am spus se derulează în mod subiectiv.Personal,am fost și sunt implicat într-o astfel de adevărată dramă familială.Părinții,care aveau pe atunci,la înceout ,o vârstă târzie,cu mari probleme de sănătate,au primit înștiințare că o parcelă de teren(mai precis din 7500 m.p.,6250 m.p.)urmau să fie afectați de constructia Soselei de centură a Bacaului.Aceasta se întâmpla prin 2011.Tocmai găsisem,]n 2009, un binevoitor care intentiona să cumpere terenul (în afara localității Bogdan-Voda,Bacau),dar acesta auzind ce urma să se întâmple a renunțat.
Bun!Am studiat puțin Legile(eu fiind inginer)în intenția de a mă pune la punct cât de cât cu ceea ce era strict necesar de știut și,am început un amplu set de demersuri în vederea acordării despăgubirilor pentru respectivul teren…
Da,de unde…Toate adresele făcute la forurile superioare cu competenă au rămas fără cel mai mic rezultat.Culmea este că,în toată perioada care a urmat părinții au plătit taxe și impozite la Primăria Săucești ca și cum ar fi beneficiat de teren.
…și dacă am făcut demersuri și în această privință am primit răspuns că,abia după ce se vor finaliza documentele de expropriere se va putea face ceva.
După insistențe și zeci de reveniri la adrese,în 2022 părinții au primit chipurile despăgubirea.Altfel spus,pământul luat cu japca de către Stat a fost despăgubit,nu în prealabi,și nici cu justă valoare,ci cu doar 60 de bani/m.p.(initial)și respectiv 90 bani m.p,în final.De fapt(lucru demonstrat )m.p. de teren în acea zonă este de 12-18 euro/m.p.
Bineânțeles că,așa cum s-a precizat în documente,cei nemultumiți de despăgubiri ne putem adresa Instanței de Judecată,am deschis Proces contra Statului român.Asta în 2022.În 16.02.2023,a intrat cum s-ar zice pe rol,fiind înregistrat ca Dosar de Expropriere nr.462/110/2023 li,de atunci,sub diferite motive nici măcar pe departe nu se pune problema vreunei finalizări,ci se amână pentru diferite motive…Între timp,lăsat cu ochii în soare,să aștepte o rezolvare favorabilă,tata a decedat(2023).El ca și alti din cei care așteptau să se facă dreptate s-au dus la Domnul…Eu am rămas,mai sunt încă și încerc să definitivez lucrurile.
Unul mai slab de înger,până acum renunța.
Unde mai pui că,în plus,se pun tot felul de piedici în continuarea actiunii.Instanta mi-a indicat să ne luăm avocat,dar făcând solicitarea pentru reprezentarea prin avocat,comisionul era de 6000 lei la prima înfățișare.De curând s-a mai cerut un comision de 1000 lei pentru desemnarea unui evaluator desemnat de Tribunal,și s-a solicitat și desemnarea unui evaluator de către părți,iar în acest caz,sumele cerute sunt mult mai mari…De unde Dumnezeu,sa ia un amarat de rand atatia bani…?
Opinia Instantei de Judecata este ca daca nu raspunzi tuturor solicitarilor, procesul se anuleaza…
Deci,intenția de bază este să se determine pe acel care îndrăznește să facă demersuri de obținere a unor despăgubiri reale ca valoare,fie să ajungă la finiș cu viața(deces normal),fie să renunțe,convins că nu va câștiga niciodată.Concluzia finala este ca,doar oamenii cu bani pot avea castig de cauza si intr-o astfel de situatie…
La cea mai superficială analiză,poți ușor realiza cât câștigă Statul și cât pierde proprietarul de teren,la o astfel de afacere.Am zice că este ceva normal ca Statul să impună prețul cel mai mic posibil,dar intervine automat și întrebarea cu ce este vinovat proprietarul unui teren expropriat în scop de utilitate publică,față de cel care vinde un teren la adevărata valoare,adică de 20-30 de ori mai scump.
De exemplu,Soseaua de centură a Bacăului,ocupă per total circa 250 hectare de teren,adică 2.500.000 m.luând în calcul diferența între prețul real al terenului(12 euro/m.p.),rezultă un total de aproximativ30 milioane euro și,dacă alături punem suma per total acordată de Stat,de numai 0,5 milioane euro,ceea ce este debordant.
Așadar Statul este un real jefuitor al proprietarilor de terenuri,care sunt considerate a fi de interes public.Nu mai face, in plus afirmatia ca se poate folosi motivul adevaratei valori a pamantului ,astfel ca sa fie luata smechereste diferenta,de catre coordonatorii actiunii.
Cetățeanul de rând este trimis (legal)să piardă timp și bani în Instanță,dar cine știe dacă îi va mai recupera vreodată…?!
In demersurile facute,mi s-a sugerat ca,numai daca iti iei un”avocat bun”,care stie toate dedesubturile,poti castiga…cum adica un avocat bun?…,deci pe unul slab il si platesti si nici nu castigi cu el procesul…
Calea Justitiei nu este singurul aspect de hatisuri,labirinturi,si alte aranjamente gen “furcile caudine”din societate.
Angajarile la Stat sunt la fel,sponzorizările sunt la fel…,pana si concursurile de…MIS(sau MISTER)sunt la fel.Banul a ingenuncheat omenirea,constiinta,bunul simt.In fata banului,se va pleca “insusi Dumnezeu”.
Concluzia este ca ,conditia suprema fata de orice este sa ai bani,sau celelalte elemente echivalente ca valoare.
Cat de departe se va ajunge cu o astfel de mentalitate…?
Este aproape imposibil de intrevazut.
Retineti,pe moment ,ca Statul…Statul smecher(jefuitor) este acum in mana unor oameni periculosi,care gandesc,in general rau,rau de tot!
Iar actul de justitie a devenit (si fenomenul se acuitizeaza)partinic,corupt si la fel de profitor,ca si celelalte elemente care accentueaza declinul societatii umane.
Privesc,cu un fel de amaraciune,Soseaua de centura a Bacaului,dar si Autostrada Focsani-Pascani,care se construiesete in prezent in zona…,gandind…,profituri de miliarde pentru cei care conduc…jaful national!
Ing.Nicolaie Ionescu
Bacău,octombrie 2024