Chiar îmi era dor de vremurile de acum 20 de ani când, pe la aglomerațiile de oameni din oraș se vindeau semințe cu un leu paharul, când pe la ferestrele locatarilor pluteau diferite miasme, de la fumul grătarelor până la mirosul urinei proaspăt livrate pe zidul blocului, de muzicile care nu te lăsau să dormi și-ți zdrăngăneau vitrinele cu bibelouri, de oamenii răpuși de băutură care țipă unii la alții și se înjură ca la ușa cortului, de mizeria atotprezentă, peturile de plastic aruncate, paharele goale amplasate pe sub boscheți, înțelegeți, toate amintirile tinereții adunate într-un singur loc, în Parcul Catedralei. Iar ceea ce e mai ciudat e că bâlciul a fost autorizat exact de cei care criticau, altădată, acest gen de manifestări și strâmbau din nas la mirosul de mici, ei, preferând doar deliciile bucătăriei hipsterești, cu prețuri pe măsură, menite să țină departe plebea.
Pavel Petrescu