De când cu renovarea Policlinicii pentru copii, in Spitalul de Pediatrie este un adevarat haos. Foarte putine cabinete medicale mai functioneaza in vechea cladire, pentru ca unele dintre ele au fost mutate in corpul principal al spitalului. Nu puteam sa nu amintesc de acest aspect, pentru ca parintii au mari batai de cap pâna sa localizeze cabinetele medicale.
Pâna si fisierul de unde trebuie sa iei musai bon, a fost mutat la intrarea principala de la Pediatrie. Acum, nici nu mai stim care e intrarea principala sau cea secundara, ca toata lumea intra pe la urgente copii. Nu mai spun ca si aici este o mizerie de nedescris. Putinele banci puse la dispozitia pacientilor si a insotitorilor acestora sunt extrem de mizerabile. Scaunele, cândva tapitate, au materialele textile rupte, flendurite si au ajuns intr-un stadiu avansat de degradare, ca nici partea de buret nu o mai au. Jegul il poti rade cu lama, iar mizeria de pe ele iti garanteaza ca iei toti microbii spitalului pe haine, mâini sau actele medicale. Iti este pur si simplu sila sa te asezi pe bancile respective!
Bineinteles ca toate acestea le observi in detaliu, in lungile zeci de minute de asteptare, in care nimeni nu te intreaba nimic si doar ti se spune sa astepti pentru ca este ocupat medicul. Vorba aia, ai ajuns la urgenta! Si ca sa fie tacâmul complet, daca trebuie sa vii a doua zi dimineata la control, pe bancheta din fata cabinetului medicului de garda, te intâmpina un boschetar, cufundat intr-un somn de invidiat. Si uite asa, toata mirarea mea cu privire la conditiile din Spitalul de Pediatrie si-a gasit raspunsul.
Dezgust este cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie intregul tablou. Nu-i judec pe boschetari. Fiecare are o poveste trista de viata! Imi doresc in schimb ca atunci când intru intr-o unitate spitaliceasca sa am parte de respectul cuvenit si sa beneficiez de servicii de calitate. Si când spun respect, ma refer inclusiv la modul in care suntem tratati ca pacienti sau insotitori, timpul de asteptare, tonul folosit si privirile dispretuitoare ale unor angajati.
Ilinca Bravu