(Prisaca,un satuc unde primeaza bunul simț)
Acum câtăva vreme,îmi încolțise-n minte,năstrușnica ideie,ce îmi dădea fiori,
Că multe obiceiuri,mai bine-au fost păstrate,în locuri mai retrase,acum,de sărbători…
Asta,de când o stare de grea dezamăgire,a început s-apară în sate-apropiate,
De marile orașe,(emancipate cică),sau,care nu au tineri,duși,prin strainătate…
Cum,am trăit la țară,și…,și,cu drag revenisem(la vârsta tinereții fiind la oraș plecat),
După o noapte-n care,cum era obiceiul ,copii,tineri și vârstnici,au fost și au urat,
Doar că ,intrând în curtea ,din fața casei noastre,am constatat,un lucru ce m-a îndurerat,
Cum,cei care trecură,de-au colindat,doar banii i-au luat,însă colacii,prin pomi i-au atârnat…
Nu știu de-a fost o glumă,sau fost-a răzbunare,cert este că grădina…ornată,parc-a fost,
Iar tata,vazând ceea,ce-n curte se-ntâmplase,mi-a zis,ștergându-și ochii,c-a fost luat de…prost.
Am reținut din toate,că banii doar contează,și-n importanta clipă la pragul dintre ani…,
Dar,dezarmant e faptul, că indiferent de vârstă,nu mai sunt sentimente,ci,doar sete de bani.
De-atuncea-ntotdeauna, ținut-au poarta-nchisă,astfel ca urătorii,sa nu poată intra,
Să ure,să ia banii,iar mai apoi s-atârne,colaci,mere,pachete prin pomi,în curtea sa…
După mai multă vreme, prietenilor noștri,le-am spus de-amărăciunea bătrânii ce-au avut,
Făcându-i să-nțeleagă , spre dumirirea noastră,să facem Revelionul la sat ,unde am vrut.
Ajunsem decuseară în satul dintre dealuri,cu casele puține-nșirate,fumegând,
Deja umblau copiii în grupuri,grupulețe,la porțile deschise ,cuminte așteptând.
Ce mi-a rămas în minte,e-o chestie șocantă,numai la porți deschise,intrau… și mai apoi,
În loc de o parolă pentru-a accesa spre ușă ,era-ntrebarea simplă cea…”-bucurosi de noi?”
Și-ncepeau urătura fiebinte și frumoasă,așa cum doar la țară,mai poți azi asculta,
Și nu sărind din versuri,din strofe ,sau cuvinte,și,de la cap la coadă,puternic se-auzea…
La casa următoare,iar așteptau la poartă,până când dinăuntru ieșea cel’lalt șuvoi,
Și chiar de la intrare,în cor întrebau gazda,chiar de știau răspunsul,tot…”-bucuroși de noi?”
I-am povestit și tatei,plăcuta întâmplare,și i-am citit pe față că-i impresionat,
Mirat fiind de faptul,că bunul simț primează,nu-n locuri șlefuite,ci-ntr-un cătun uitat.
……………………………………………………………………………………..
Abia aștept,spun sincer să re-trăiesc acele momente minunate,la pragul dintre ani,
Să văd cum urătorii vin grupuri la ferestre,mai mult ca să ne ure și nu,să facă bani!
Dar,recunosc,am temeri,să nu se-ntâmple iară,cum s-a-ntâmplat aevea,în urmă cu mulți ani,
Când tata(ierte-l Domnul),avea să se convingă,(că )nu bunul simț primează ci doar setea de bani…!
Nicolaie Ionescu
Bacau(oraș cu ștaif),decembrie 2024