Când se va deschide și pentru noi Bazinul de Înot?

Am auzit pe la televizor că peste tot se pot relua antrenamentele prin sălile de sport sau pe terenurile de fotbal. Dar întrebarea mea este alta: am practicat, înainte de izbucnirea pandemiei, înotul amator. Deci, nu pentru performanță, ci doar pentru mișcare și pentru a-mi întreține mobilitatea și sănătatea. Aveam abonament lunar la Bazinul de Înot din Bacău și, mai ales dimineața, mergeam acolo să fac câteva ture și mă simțeam ca nou. Acum, este vreo șansă, bineînțeles, cu respectarea măsurilor de protecție pe care le înțelegem și le dorim, să se deschidă și pentru noi bazinul? Ok, prioritate au sportivii, înțeleg și asta, dar poate, după un anumit orar sau în weekend, măcar câteva ore, am putea și noi, publicul larg, să beneficiem de astfel de servicii. Am trecut prin zonă zilele acestea și am văzut mișcare pe acolo, deci ceva se pregătește, cred! Am auzit că se umple și bazinul cu apă, oare e adevărat? Poate cei în drept ne dau și nouă un răspuns, oricare ar fi el.
Cu mulțumiri,
Florin P.