E și capitalismu-un mod de-a fi,
În care voia omului primează,
Dar asta nu înseamn-a nu gândi,
La răul ce posibil se crează.
Prea multă libertate-aș zice eu,
Că ne-a strivit în suflet omenia,
Puțini mai au în inimi Dumnezeu,
Ni s-a urcat,în schimb,la cap, democrația…
Azi am citit surprins ,într-un ziar,
O știre cărei greu i-am dat crezare,
De-un fapt de care,nu aveam habar,
Și nu e doar o simplă întâmplare.
Suntem ,abia,la început de an,
Și punem serioși o întrebare:
Ce preferință are-un băcăuan,
Din drogurile ce-s la ofertare…
Simt zilnic,des, așa-n plimbarea mea,
Spre parc,spre magazin,sau farmacie,
Când printre semeni trec ,povara grea,
Ce-a devenit deja, epidemie.
S-atâtea boli cu-atâtea denumiri,
Care provoac-atâta suferință,
Ce fac din mulți,adevărați martiri,
Iar leacuri mai găsesc doar în credință.
Aici survine marele necaz!
De prea bine sau rău, sunt semeni care,
Pentru o clipă,două, de extaz,
Riscă-ntru tot, urmări devastatoare.
De-s mici sau mari,viața pentru ei,
Înseamnă să trăiești fără să-ți pese,
Dar, profitând de-asemenea idei,
Nelegiuiți rezolvă interese.
De ei,spunea,azi știrea din ziar,
De voia și trăirea lor rebelă,
Care-i aruncă pe-un tărâm bizar,
Într-altă lume ,parcă,paralelă.
Culmea e că,acei ce-s obligați,
Să-mpiedice aceast-anomalie,
De multe ori sunt cei mai implicați,
Fiindcă le-aduce lux și bogăție.
Să nu-mi spui mie că averea lor,
Cu mult mai mult decât e necesarul,
În muncă și constrângeri au izvor,
Nu altora-năsprindu-le amarul.
Doar se mimează,interesul lor,
Adânca rană s-amelioreze,
Pe când flagelul crunt,nimicitor,
Continuă-n popor să degradeze.
Cum altfel se mai poate explica,
Unde-am ajuns,de ce se tolerează,
Să poată exista așa ceva,
Ce duce lumea către metastază…
Dacă analizezi un pic atent,
Să-ntrezărești posibila schimbare,
Poți constata un haos în prezent
Și” zero” șanse-n vremea viitoare.
Din ce în ce mai multe grozăvii,
Sub ochii noștri sunt în derulare,
Că droguri azi găsești și-n farmacii,
Și-orașu-ntreg e în destrăbălare.
Trec fiii ca prin apă,prin liceu,
Și ca prin defileu,prin facultate,
Cu diplomă de master derbedeu,
De Miss și doamne de societate.
Din ăștia vor ajunge în guvern,
Sau cam așa vor unele și unii,
Să ducă toată țara în infern,
Pecetluind declinul națiunii.
Mi-aduc aminte ,eu, colegii mei,
Munceam și munca era pasiune,
Nu comentam că-i schimbul doi,sau,trei,
Ceea ce astăzi pare o minune…
În zorii zilei, văd trecând pe-alei,
Bețivi notorii,curve ordinare,
Posibil să fi fost tot schimbul trei,
Prestând la crâșme, meserii murdare.
Cu ăștia vrem să facem viitor,
Cu âștia vrem să mergem mai departe?
Ce să-i învețe pe copiii lor,
Când n-au citit în viața lor o carte.
Băi,frați români,ce naiba faceți voi?
Ia coborâți din nou din pod armata,
Dați gongul de-nceput al erei noi,
Ce-ar mulțumi pe mama și pe tata.
Nicolaie Ionescu