Ieri, am făcut un drum mai lung, practic am tăiat Bacăul în două. La întoarcere, de plăcere, am ales drumul care trecea prin Parcul Cancicov. Am fost impresionat de zăpada în strat deosebit de gros, altfel de cum este de obicei în zona noastră. Având în vedere că ea, zăpada, acoperea și părțile urâte, peisajul mi-a părut mirific. Cu excepția conversațiilor nemoderate ale ciorilor, în număr destul de mare. Am contemplat îndelung tabloul „peisaj de iarnă” și am simțit că parcă lipsea ceva. Peste tot domină teii. Înalți, cu un coronament larg, dar plini de cuiburi de păsări și plini de ciori gălăgioase… Undeva, un brad imens, plin de zăpadă, impresionează prin măreție. Culmea este că nu avea deloc ciori în coronament. A rămas înalt, verde, fermecător. M-am întrebat de ce angajații de la Spații Verzi nu se ocupă de completarea acestui izvor de frumos și liniște…? Pe aleea care trece pe lângă vechiul stadion, acum un loc lăsat mai mult în paragină, doar Biblioteca este mai îngrijită puțin. Aleea aceea, zic eu, ar trebui străjuită de o parte și de alta de un șir de brazi frumoși…
Eu aș organiza un concurs de talente care să aibă drept scop completarea frumosului în peisajul băcăuan. Știu, sunt multe de făcut, dar parcă nimic nu se mai face și pentru noi toți, cei din Bacău. Nimic nu se vede! Ba sunt fonduri pentru
parcări, ba pentru acele reabilitări termice, cândva atât de fluturate prin fața
băcăuanilor, dar nici astea nu se văd. Nici bani de deszăpezire nu mai sunt, dar asta e altă problemă.
Să revin la parc, pe unde m-am plimbat ieri. Cred, totuși, că dacă în acest parc ar fi mai mult brădet, mai multă verdeață, sau măcar tuia, ar fi mult mai frumos, mai
atrăgător. Dacă stai și te gândești… o ieșire la munte într-un weekend costă câteva
milioane de lei vechi, pe când o plimbare în parc, doar ceva timp. Am fost, recent, în Piatra Neamț. Este un oraș care are ceea ce eu doresc să aibă și Bacăul! Măcar atât! Sper să fiu înțeles bine!
Cu respect,
ing. Neculaie Ionescu
Bacău, 23.01.2019