Ce-a fost mai intâi? Copacul sau indicatorul?

bacaul-vorbeste-indicator-vs-copac-2Toaletarea copacilor in dreptul indicatoarelor rutiere a fost intotdeauna o problema. Am intâlnit suficiente astfel de cazuri prin cartierele Bacaului, ca sa-mi pot manifesta nemultumirea. Fie ca este vorba despre strada Bucegi (lânga calea ferata), cartierul Bistrita Lac, cartierul Nord sau centrul orasului, situatia se prezinta la fel pe stradutele laturalnice.

Recent, am intâlnit un caz la coltul blocului nr. 3/E, de pe str. Ionita Sandu Sturdza, unde, un copac acoperea in mare parte indicatorul “interzis”. Stiu ca intr-o vreme era mare “belea” daca indrazneai sa intri cu masina pe aleea respectiva.

Mai târziu, am aflat ca de fapt locuia cineva important acolo si ca nu se punea neaparat problema ca blochezi parcarile de la Prefectura, ci ca nu avea ala loc sa-si intoarca masina. Ma rog, trecând peste aceasta mica paranteza, revin la problema indicatoarelor vizibile si nu prea. Fix lânga indicatorul de pe I.S.Sturdza nr.3/E a crescut un copac sau era deja acolo când a fost montat suportul metalic.

Tocmai de aceea stau si ma intreb: Ce-a fost mai intâi? Pomul sau indicatorul? Ca de-a fost pomul, este clar ca acesta nu avea ce sa caute in peisaj, iar de-a fost indicatorul primul, ma intreb daca pâna la mine nu a observat nimeni ca pomul a crescut si obtureaza indicatorul. Si astfel de situatii sunt nenumarate.

Poate se sesizeaza careva pâna la primavara si elibereaza indicatoarele din vegetatie. La vremea asta, noroc ca a venit iarna, iar bruma a golit copacii de frunze. Altfel, cine stie ce amenzi ne mai luam si ce accidente s-ar fi putut intâmpla din cauza ca nu se vad indicatoarele.

Paul Dragotescu