Am citit în publicația dvs. de curând articolul despre terasa de la Dumbrava. Nu pot decât să apreciez ce au realizat cei de acolo. Eu locuiesc în blocul 4 de pe strada Mărășești de foarte mulți ani și știu cum a arătat zona asta din totdeauna.
Faptul că Dumbrava s-a dezvoltat și arată foarte bine este umbrit de clădirea în care funcționa pe vremuri cinematograful Muncitoru’.
Nu știu ce se întâmplă în această clădire dar văd zilnic mulți oameni acolo. Or fi niște depozite. În schimb ies de acolo niște „miresme” de-ți mută nasul la spate. Eu zic că e păcat. Nu mai zic de faptul că partea din față arată cum arată, cu afișe lipite de o sută de ani, cu locuri în care s-au cuibărit păsări și au „pictat” toată suprafața.
Presupun că e domeniu privat acum, dar cred că propietarul, oricare ar fi el, ar trebui să se îngrijească de bunul său, nu să-l lase în paragină. Dacă partea din spate strică doar aspectul frumos al zonei pe care l-au dat cei de la Dumbrava, care au investit acolo, partea din față strică aspectul central al orașului. Pe lângă faptul că băcăuanii se plimbă pe acolo, zona centrală a orașului reprezintă o filă din cartea noastră de vizită.
Și ce oferim? Așa că, domnilor, poate că aceste rânduri sensibilizează această problemă acolo unde trebuie și rezolvăm această pată lăsată intenționat sau din neglijență pe orașul nostru.
Cu respect, Maria Olaru.