Cersetoria, sub o forma sau alta, a fost, este si va fi prezenta peste tot. Unii chiar au facut averi impresionante, chiar daca n-a fost nimeni care sa le ia urma pentru a dovedi acest lucru.
Pentru ca acei acei „nimeni” pe care i-am invocat mai adineauri s-ar putea sa fie in cârdasie cu cersetorii de profesie. Altfel, ar fi vazut proprietatile pe care le-au ridicat ologii inchipuiti de care ne facem mila si le dam câte un banut pomana.
Astfel de situatii le-am observat deunazi in autogara din Bacau. Un tânar inalt, pus la patru ace, adica mai dichisit, comparativ cu ceilalti care tranzitau autogara (conta impresia artistica, nu?), fluturând un chitantier, incerca sa convinga lumea sa ajute nu stiu ce fundatie care, cica, sprijina un caz social.
In mod evident, lumea il ignora, mai ales cei care stiau cu ce se ocupa individul, in speta soferii autobuzelor, ca si angajatii autogarii. Cert este ca omul nu putea prezenta o dovada sigura ca actul de colectare de fonduri era unul real, adica banii ajungeau la cel in nevoie pentru care „se strofoca” presupusa fundatie.
La doi pasi, tot in spatiul autogarii, un grup de „fanfaragii” cântau de zor la alamuri piese muzicale improvizate, la fel, in speranta sa mai ciupeasca un leu-doi de la „passengeri” – trecatorii moderni din autogara.
E tot un fel de cersetorie, doar ca ceva mai elaborata, artistica. Iar, unii dintre noi cedam la astfel de reprezentatii jalnice, din motive stiute doar de fiecare.
Gheorghe Vasiliu, invatator pensionar