Chiar nu putem fi responsabili?

Știu din surse sigure că încă mai sunt pacienți care se adresează spitalelor, nici nu mai contează care sunt acestea, și care nu vor să recunoască, măcar așa din bun simț, că vin din posibile zone infectate cu noul virus sau că au avut contact chiar cu o persoană pozitivă. Vin din familii numeroase, care sunt certate cu apa și săpunul, și când sunt întrebați de unde sunt o fac pe proștii. Pe bune! Este inconștiență maximă!

Știu asta chiar de la cadrele medicale care nu mai găsesc soluții cum să-i facă să vorbească pe acești oameni fără de nimic, cum să-i convingă că dacă nu sunt sinceri pot provoca adevărate tragedii, mai ales într-un mediu cum este o unitate sanitară. Stau și eu și mă întreb de ce, oare, nu o fac? Doar nu-i amendează nimeni, nimeni nu le face nimic, nu le reproșează nimic! Din contră, intră imediat pe tratament și sunt vindecați.

Salvați! Și nu mai infectează pe alții. Virusul acesta nu se joacă, nu știm ce e cu el, unde e, de unde vine! Chiar nu putem fi civilizați, educați și responsabili? Să nu mai vorbim și de cei care, în spații aglomerate, cum sunt supermarketurile de exemplu, pe lângă faptul că nu poartă mască tușesc sau strănută așa… fără jenă, fără a proteja pe cei din jur, așa… ca la ei acasă. Halal!

Elena Vîrlan