Se spune despre viață,că vine de-undeva,
De-unde puțini s-aceia ce-și pot imagina…
Din depărtate colțuri de mega-galaxii,
Unde-au luat ființă…,materiile vii.
De-acolo-au fost purtate,spre locurile noastre,
De uriașe resturi ,comete și-alte astre,
Și-n ere,în milenii,de timp, ce au trecut,
Tot rătăcind ajuns-au și prin acest ținut.
Din pură întâmplare căzut-au pe Pământ,
Și au sădit pe scoarta-i,al vietii sfânt veșmânt,
Că-n multe comentarii ce s-au făcut ,se spune,
Că-o astfel de-ntâmplare,nu e decât…,minune.
Și…,astfel de minune,dacă s-a întâmplat,
În timpul fără margini,ea a evoluat,
Din formele primare,în forme superioare,
De s-a ajuns la stadiul de azi,de dezvoltare.
Dovezile sunt clare,despre acest sistem,
Și în al cărui centru,noi oamenii suntem,
Dar,culmea ironiei,toată acea minune,
Azi,riscă să ajungă,cenușă și…,genune.
Și-astfel ,natura care pe om l-a născocit,
Prin om își generează,penibilul sfârșit,
Făr’ să se știe dacă,prin altă întâmplare,
Sămânța de viață,va dăinui sub…soare!
Însă,mai sunt și unii,din oameni,cum sunt eu,
În minți și în voințe,uniți în Dumnezeu,
Care pe-această treaptă a vieții importantă,
Pentru viață și lume…,au și-altă variantă!
Nicolaie Ionescu
Bacau,15 aprilie 2024