Așa cum am planificat mai dinainte,în ziua de Rusalii am purces,
La Horăicioara ,mica Mănăstire,conform itinerarului ales…
Dar n-am plecat direct,spre Mănăstirea știută cu-apa tămăduitoare,
Ci-ntâi spre nord,la un apropiat,răpus demult de boli neiertătoare.
Finalizând ce-avurăm de făcut,plecat-am pe la prânz din Slătioara,
Și după două ceasuri am ajuns,deci..la Horaița,lângă Horăicioara…
Slujba se terminase de curând,și,n-am mai prins nici crengi de tei,sfințite,
Așa că întrebarăm de izvor,cu-apele lui,atât de renumite.
Parte din drum,parcursă cu mașina,cum ne-am imaginat, a fost ușor,
Dar mai apoi, pe partea mai abruptă,a trebuit s-o batem…la picior.
De ne vedeai ,râdeai cu siguranță,împovărați cărarea cum urcam,
Și disperați la capătul puterii,după-orice colț izvorul îl cătam…
Când chiar era s-abandonăm parcursul,ajunserăm la locu-amenajat,
La poala dealului unde lăcașul micuței Mănăstiri,sta ridicat…
O curățenie și o geometrie,așa cum am văzut la Mănăstiri,
Îți sugerează-ncredere ,plăcere și mulțumire-n suflet și-n priviri.
Ce m-a descurajat,însă,pe dată,a fost puțina apă ce curgea,
Că pentru-a umple cele trei bidoane de cinci litri o zi îmi trebuia…
Norocul nostru-a fost ,puțina lume ,ce s-a învrednicit a vizita,
Astfel că am băut pe săturate și-obraji-am răcorit cu apa sa…
La fel de greu,dar parcă și mai tare,a fost la coborâre,înapoi,
Că numai o cafea și-aceea tare,ne-mprospătă puterile din noi…
Dar ce mândrie și ce desfătare,a fost că fiecare-n mâini avea,
Bidonul de cinci litri cu-apă sfântă,care ,posibil vindecarea ascundea…
Și iată-ne după o zi întreagă,muncită mai ceva ca un canon,
Că-aveam cu toții apa mult dorită,nu un pahar,ci-un ditamai bidon.
De măine ,nu-i exclus s-avem efectul, puterii apei tămăduitoare,
De nu,vom bea lichidul…ca pe-o apă,adusă de la mare depărtare…
Nicolaie Ionescu
Bacau,4 iunie 2023