Cu sau fără stare de urgență, mai mergem la biserică? Câte 50, indiferent de cât de mare e?

La ora când scriu și vă trimit aceste rânduri nu știu ce măsuri vor fi luate în urma situației de urgență impusă în aceste condiții de președintele Iohannis. Dar tot vreau să vorbesc de un subiect care mie mi se pare foarte interesant. Erau (sunt) interzise evenimentele care depășesc mai mult de 50 de participanți. Iar eu m-am gândit imediat la cei care merg la slujbă la biserică. Cred că e simplu să-ți imaginezi ce se poate întâmpla într-o biserică mică, de la țară sau de la marginea orașului, de aceea de cartier, unde 50 de oameni ar sta, vorba aia, cam la grămadă, nu? Iar într-o biserică mare, din centrul orașului, sau o catedrală, cred că rezolvă ușor această situație, iar credincioșii pot respecta lejer acea distanță de măcar un metru între ei, nu? Sigur că trebuie să mergem și să ne rugăm oriunde. În fond, la cum decurg lucrurile, cred că e singura noastră speranță. Dar sper, într-un fel sau altul, să se reglementeze bine și acest aspect, tocmai pentru siguranța noastră. Adică să se respecte acel cubaj, dacă mă exprim corect. În rest, ce să zic… Sănătate să avem cu toții!
Ilie Andriescu