Mă sufoc când intru în scările de bloc în care zac piese de mobilier. Fiecare din noi mai schimbăm un dulap, un scaun de birou, o canapea, dar nu cred că vă lăsați la ușă toate bunurile, așteptând parcă să vi le care altcineva. Mai fac un efort și nu-i zic nimic vecinului care aproape că îmi blochează intrarea în casă cu resturi de mobilier. Trece o săptămână, trec două, dar mobila e tot acolo. Nu știu de ce nu o depozitează în boxa de la subsol dacă tot nu o cară de pe hol. Ce vină am eu, locatar cu aceleași drepturi într-un spațiu comun, să mă împiedic de fiecare dată sau să-mi agăț îmbrăcămintea în lemnul mobilierului, în mânerele scaunelor șchioape etc. Nu mai zic de sacii de var și de ipsos, care zac în același loc de ani de zile. Merg mai departe și la capitolul antiexemple sunt sacii de haine ale unui alt vecin sau cuptorul cu microunde schimbat cu altul nou. Nu mai zic de măsuța de cafea a altuia și de taburetele rupte, roase și mizerabile scoase pe hol de alt gospodar „ca să se joace copiii”. Eu am nevoie de spațiu, de aer și de curățenie! Iar fiecare să-și vadă de mizeria lui și să o care acolo unde-i este locul!
Vali Urzică