Am citit în ziarul dvs. de joi, 15 octombrie, că Bacăul va avea o nouă stație de monitorizare a calității aerului. În materialul respectiv citim că ministrul mediului, Costel Alexe, a semnat un contract în valoare de „x” lei, chiar nu are importanță suma acum, pentru 17 stații de monitorizare a aerului, dintre care una și în județul Bacău. Într-o postare în ziua de miercuri, 14 octombrie, pe contul personal de facebook, secretarul de stat din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor Mircea Fechet spunea că Bacăul își dublează numărul de stații de minitorizare a aerului, de la 3 la 6. Ceea ce înseamnă că vom avea 3 noi stații, nu una cum zicea ministrul. Chiar dacă noi avem frecvente probleme cu aerul care devine irespirabil de împuțit din cauza unor agenți economici locali pe care îi știe toată lumea sau problemele pe care le ridică „muntele” radioactiv de la CIC, mă întreb, doar, cine are interese să ne ducă cu zăhărelul și să justifice într-un fel sau altul milioanele cheltuite aiurea din bugetul statului?
Iulian Șargu