Dacia Service va deveni Kaufland?

Curtea renumitei “Dacia Service” din zona Narcisa era foarte animata zilele acestea. Recunosc ca acest lucru mi-a atras atentia cu atât mai mult cu cât munca prestata de muncitori nu avea deloc legatura cu activitatea de baza a societatii respective.

Masini erau ce-i drept, dar in parcare sau trase in fata halelor. Meseriasii nu executau operatiuni de mecanica auto, ci erau mai curând niste demolatori. Barbatii imbracati in salopete dezmembrau tevi, masinarii si tot felul de componente si le incarcau in dube. Daca unii lucrau la interior, altii erau urcati pe scari fixate de peretii exteriori ai cladirii si demontau sigle sau componente din tabla/fier.

Toata aceasta activitate era vizibila in spatele institutiei si dupa cum bine se vedea cu ochiul liber, lucrarile erau monitorizate de la distanta de doi barbati rezemati de un jeep. M-am oprit la un moment dat sa-i privesc si s-a apropiat de mine un tip care mi-a cerut o tigara. Tot el mi-a spus ca in acest loc se va construi un nou supermarket Kaufland.

Ce sa spun?!? Vestea m-a luat prin surprindere dar m-a si bucurat pentru ca in zona de sud a orasului (acolo unde locuiesc eu) nu am prea multe optiuni in materie de supermaket-uri.

Aurelian Georgescu