Mă numesc Viorel Savin, sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România, – dramaturg cu peste patruzeci de ani de activitate, care am în palmares, printre alte realizări, treizeci de premiere jucate pe unele dintre cele mai importante scene din țară.
De aproximativ un an de zile fac tot felul de demersuri pentru a fi primit de directorul Teatrului Municipal din Bacău în audiență, cu scopul declarat de a iniția o colaborare fastă teatrului, dar domnia sa, în pofida legii și a tuturor cutumelor privind o comportare civilizată, sub influența unor forțe din cultura locală, adverse mie, refuză orice întâlnire față în față. Drept urmare, am decis să mă adresez dumnealui, în mod public, prin această scrisoare deschisă, pe care, în interesul îmbunătățirii atmosferei culturale din zonă, vă rog să aveți amabilitatea de a o publica!

 

 

Scrisoare deschisă 

20 ian. 2024

 

Domnule director al Teatrului Municipal Bacău

 

În luna martie, anul trecut, în biroul dumneavoastră, în urma propunerii mele ca după mulți ani de absență din repertoriul teatrului băcăuan, să îmi ridicați pe scenă una dintre piesele: „Ginere de import”, „Poarta” sau „Bustul. Politică și mahala”, mi-ați spus că sunteți de acord, dar că vom putea tranșa chestiunea abia în luna octombrie. V-am înțeles și am așteptat. În luna octombrie, însă, s-a ivit sărbătoarea teatrului și m-ați amânat, spunându-mi grăbit, în holul teatrului, că va trebui neapărat să stăm de vorbă. Pe loc, m-a bucurat mult asigurarea dumneavoastră. Ulterior, însă, am constatat că nu aveați nicio intenție de a ne întâlni ca să discutăm chestiunea colaborării, ci, de fapt, mă ocoleați cu obstinație. Dovadă: în noiembrie, la telefon, m-ați amânat din nou;  în decembrie mi-ați răspuns telefonic că, venind sărbătorile și vacanța, vom putea discuta față în față, abia după 6 ianuarie; în ianuarie, însă, am trăit surpriza neplăcută să nu mai reușesc să vă contactez nicicum.

Nu obosiți deloc să vă purtați ezitant și ireverențios cu mine.

În zilele în care vă caut la birou sau telefonic, de fiecare dată în jur de ora 10,00, nu vă găsesc. Vă ascundeți copilărește sub diverse motive: ba că sunteți plecat la București, ba că sunteți chemat la primărie, ba că încă nu ați sosit la sediu, sau, și mai frustrant, ca să scăpați de obligația de a accepta întâlnirea, m-ați amăgit (ca să nu spun că „m-ați mințit”) în mod repetat – am mesajele dumneavoastră în memoria telefonului -, prin WhatsApp, sau prin intermediul secretarei, că… „să am răbdare, căci mă veți suna dumneavoastră personal”.

Stimate domnule director, adevărul îl știți: nu m-ați sunat niciodată!

Mă întreb: vă puteți măcar imagina cum poate arăta starea sufletească a unui intelectual de 83 de ani, tratat cu atâta crasă impolitețe de către dumneavoastră?

Ieri, pe la ora zece și jumătate, am revenit cu un apel telefonic la secretariatul teatrului, ca să discutăm despre soarta ofertelor ce v-am făcut. Mi-a răspuns directorul adjunct, care, foarte politicos, m-a asigurat că nu vă aflați în sediu. Atunci, hotărât să obțin o explicație a permanentelor, să le numim elegant: „induceri în eroare”, v-am apelat pe telefonul mobil. Dar din nou, eșec: probabil că, văzând cine vă apelează, ca de fiecare dată nu ați catadixit să răspundeți.

Așadar, împins numai și numai de situația inacceptabilă, creată prin refuzul dumneavoastră continuu de a-mi acorda audiență, am decis să vă scriu. O fac cu mare părere de rău. Dar sunt  silit: trebuie neapărat să trag acest semnal public de alarmă – scrisoarea deschisă! -, întrucât am fost alertat de sugestiile unor distinși intelectuali ai locului că, de fapt, relația noastră, care ar fi trebuit să fie una dintre cele mai faste și mai profitabile pentru instituția ce o conduceți, este grav viciată de interdicțiile impuse mie și creațiilor mele de mafia culturală băcăuană, dirijată pernicios, dar vizibil, de un anume semidoct care mă urăște de moarte fiindcă, la timpul potrivit, i-am demascat oportunismul, lipsa de caracter și arghirofilia.

Prin urmare: cu tot respectul ce vi se cuvine, declar că este inadmisibil să mă tratați ca pe un paria, refuzându-mi dreptul de a accede la scena băcăuană, deși îmi cunoașteți prea bine realizările din palmaresul personal: treizeci de premiere teatrale jucate pe unele dintre cele mai importante scene din țară, amintesc: la Teatrul Mic – București, la Teatrul Național – Iași, la Ateneul Național – Iași aflat sub patronajul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, la teatrele din Botoșani, din Bacău, din Pitești, din Giurgiu, din Reșița, din Constanța, la Teatrul Național al Televiziunii Române (aici, numai „Bătrâna și hoțul”, cu care acum exact patruzeci de ani, în primăvara lui 1984, mi-am început cariera de dramaturg la teatrul din Bacău, a fost difuzată pe toate canalele de cincisprezece ori), dar și la Teatrul Național al Radiodifuziunii Române. Sunt autorul unui mare număr de cărți de poezie, de proză, de artă plastică, de biblioteconomie, dar și a douăzeci și patru volume de teatru, – dintre care, un număr de patrusprezece volume vi le-am remis acum două săptămâni spre alegere și justă exprimare a opțiunii manageriale, prin intermediul domnului director adjunct Liviu Tiberiu Șerban. Dețin numeroase premii și titluri mai mult decât onorante. Chiar în aceste momente în care dumneavoastră dați satisfacție unor persoane în dizgrația cărora mă aflu și încercați să mă excludeți din viața culturală băcăuană, marii actori Rodica Mandache și Marius Manole îmi joacă, într-un turneu fabulos prin marile orașe din țară, o piesă care face săli pline.

Cu cât reflectez mai mult la cele ce m-ați determinat să expun până aici, cu atât mai greu îmi vine să vă înțeleg, sau să vă justific, tratamentul lipsit de civilitate la care mă supuneți.

Oare mă tratați în felul acesta ca să mă faceți să obosesc?

Dacă acesta este motivul, domnule director, aflați atunci că dumneavoastră și cei care vă incită împotriva mea greșiți grav,  în dauna instituției pe care o conduceți. Căci piesele mele, atunci când sunt montate profesionist, umplu sălile; aduc bani la buget și își amortizează cheltuielile de montare.

Piesele care mi s-au jucat, – fapt dovedit -, mi s-au jucat multe stagiuni la rând, cu încasări impresionante la buget. Exemplific: „Bătrâna și hoțul” s-a jucat șase ani la teatrul pe care îl conduceți, apoi s-a jucat patru ani la rând la Teatrul Mic din București și, după cum am mai spus, a fost difuzată copios de TVR; „Ginere de import” s-a jucat patru ani la „Fantasio” din Constanța și patru ani la Municipalul băcăuan; „Funia sau Comédia supunerii” s-a jucat doi ani la Naționalul ieșean; „Tu nu ești trupul tău” s-a jucat câte doi ani la Fantasio din Constanța și la Municipal Bacău, de unde spectacolul a și fost preluat sub titlul „Te urăsc iubitule” – mare onoare pentru teatrul băcăuan – de către Televiziunea Română, spre difuzare.

De ce mi s-au jucat aceste spectacole atât de mult? Pentru că piesele mele interesează spectatorii.

Pentru dumneavoastră, ca manager al instituției, în mod logic, doar această întrebare și acest răspuns ar trebui să conteze în luarea deciziei cu privire la ceea ce v-am solicitat, și nu facilitarea izbânzii unei neghioabe răzbunări.

Vă mai reamintesc, domnule director, că, prin programul dumneavoastră de activitate, teatrul și-a stabilit ca obiectiv esențial promovarea creatorilor din zonă, iar nu marginalizarea lor.

În așteptarea unei decizii logice și ferme, rămân al dumneavoastră respectuos, dar  foarte, foarte trist,

 

Viorel Savin,

dramaturg.