De ce și cum…și cine?

 

În fiecare dimineață,la icoane,mă rog imaginarului Stăpân,
Să potoleasca spiritele rele,ce rele-aduc poporului român,
Nu doar atât…,ci… pacea să învingă,tendința belicoasă-a unora,
Să facă din război obișnuință,și-un mod păgân de a acapara.

Românu-a fost prudent întotdeauna și pașnic,harnic și-nțelegător,
Dar, iată-acum a devenit demonic,și criminal cu propriul său popor…
Ce fac părinții care-și pierd copiii,mobilizați meschin de anticriști,
Ce fac bunicii fără o lescaie,flămânzi,bolnavi,și părăsiți și triști?

Ne fofilăm,în crez și prin cuvinte și-am dat degeaba tot ce-am moștenit ,
Celor care-au poftit averea noastră,cedându-le plecați de șale,ce au voit,
La regi străini,imperiilor care,ne-au subjugat milenii în trecut,
Azi le-am retrocedat prin jertfă sacră,cu mult mai mult ,chiar și ce n-au avut,

Tot ce am ridicat prin suferință,muncind din greu la țara ce-am visat,
Și cu-o naivitate debordantă,vampirilor străini … ne-am atașat.
Iar cei ce-au îndrăznit să se ridice și să conteste,lăcomia lor,
Li s-au tocmit o-nchipuită vină,și-acum privesc,prin ochii…florilor.

Se-mpotrivește parcă și natura,cu mari furtuni,cutremure și boli,
Surprinsă fiind, cum oamenii preferă,încăierări și moarte-n loc de…școli!
Ne plângem,că deșertul se extinde,și decimat e regnul animal,
Fără-a vedea și cauza majoră,ce-a generat dezastrul mondial.

De ce și cum și cine vrea rozboaie,și moartea să distrugă vieți și-avut,
De ce-am uitat ororile prin care întreaga omenire a trecut,
De ce și cum și cine vrea să fie,Pământul sfânt grabnic depopulat,
Să semene,doar vânt și neghiobie,și să supună Lumea sub Dictat…!?

Trimiteți pe acei ce vor războaie,nu pe Pământ,ci undeva în cer,
Să se încaiere acolo ,și să piară,precum meteoriți-n flăcări pier…!
Pământul să rămână,pe vecie,Planeta vie,poate unicat,
În Universul plin de foc și noapte,și transformări de ne-împiedicat…

Și-acum abundă vești pe monitoare, imagini de teroare și coșmar,
Ce șterg pe-atlas,cândva mari citadele și țin umanitatea în calvar…
Convinși fiind că mai presus e pacea ,acum și pentru cei ce vor veni,
În loc de bombe,foc de artificii,să programăm în fiecare zi…

Românului ce încă mai rezistă,prin crez,voință ,demn și înțelept,
Creștin fiind,cu alți creștini să-ndrume,din nou românii ,azi pe drumul drept,
Să spunem nu,terorii belicoase,și să oprim jaful național,
Să reaprindem mitul scito-dacic,urmași ai lui Traian și Decebal!

Nicolaie Ionescu
Bacau,15 octombrie 2024