De ce șoferii nu au răbdare în trafic?

Era cât pe ce să fiu călcată de ditamai SUV-ul în intersecția de la Casa Modei, din centrul Bacăului. Acolo e un semafor, care când se face verde este prioritate de trecere atât pentru pietoni, cât și pentru cei care vin dinspre Războieni. Acum, ce să zic, intersecția e mare, trafic este, dar eu zic că puțină atenție nu strică. Tot timpul traversez cu frică pe acolo, chiar dacă e pe verde și mă asigur înainte să calc pe trecerea de pietoni. Și nu o singură dată am pățit-o să simt roțile mașinilor chiar în picioarele mele, deși eram atentă. Acum era iar să fiu călcată. Se făcuse verde, m-am angajat în traversarez, eram deja la jumătatea străzii, și chiar în dreptul meu, un bolid roșu a accelerat, forțând să o ia spre centru, pentru că și el avea verde, cum spuneam. Se grăbea, probabil și voia să nu prindă roșu! Oare de ce nu au răbdare și șoferii, că noi, pietonii, avem, și chiar nu ne aruncăm în fața morții, dar… totuși. Ideea este că în acea intersecție trebuie făcut ceva, pentru că îmi aduc aminte cum în urmă cu vreo două luni m-a abordat o doamnă, mai în vârstă, care m-a rugat să o ajut să traverseze strada, tot pe acolo, că îi este frică, pentru că tot în acel loc a fost trântită de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni, de a stat cu piciorul în ghips o lună. Și a trebuit să facă și fizioterapie! Doamne-ferește de mai rău!

Angela Șerban