Ninge.O ninsoare slabă și tăcută și domoală,
Parc-ar ști că e târzie și a devenit banală,
Însă doar ce-ating pământul,fulgii se topesc de-ndată,
Și-adunându-se șiroaie,apa curge către poartă.
Ei…,ce ierni erau odată!Dacă începea ninsoarea,
Apăi,timp de-o săptămână,se-ntindea trufașă, starea,
Și troiene mari cât casa ,la refuz umpleau ograda,
Mintea ,n-avea-nchipuire ,când se va topi zapada…
Stăteam cu lopeți în tindă și când ușa îndărăt
O dădeam,ne trecea pragul,avalanșă de omăt,
Croiam vreme-ndelungată, pârtia spre magazie,
De-aduceam un braț de lemne,focu-n vatră să îl ție…
Borșul acru de fasole și pâinea făcut-n casă,
Și o palmă de slănină,le-aveam zile-n șir la masă.
Am uitat și de un lucru,care permanent îmi scapă,
Că pe lăngă toate-acelea era și zdrobita ceapă…
După ce se-oprea ninsoarea,dădea soarele să iasă,
Dar cu toată strălucirea,vremea rămânea geroasă,
Iar, pe uliți desfundate,treceau sănii de cai trase,
Ce lăsau în urmă abur ,precum fumul de la case.
Dar acum,de ce-i zgărcită vremea,nimeni nu socoate,
S-a schimbat poate și timpul,cum de se schimbară toate,
Mai ales că pandemia,ne ține pe toți în casă.
La ce bun s-avem afară,vreme bună și frumoasă!?
Nicolaie Ionescu
21.03.2021