Cu treizeci și ceva…de ani,de dăm în urmă cartea vieții,
Să recitim cam ce spunea,la acel ceas umanitatea,
Realizăm foarte ușor,cât ne-au mințit de mult “băietii”,
Spoind ,de fapt falsificând,cu șmecher gând,realitatea.
Noi,cei mai vârstnici,pe atunci în plenitudinea puterii,
Din zorii fiecărei zile, și zilnic până-n pragul serii,
Așa cum ni se ordona,munceam să facem viitorul,
Din ce aveam,cu ce aveam,aliniat,întreg poporul.
Veniră unii mai deștepți,care-ațâțându-ne la ură,
Ne-au spus că nu e bine-așa,că viața trebuie schimbată,
Și,precum corbul păcăliți,ne-au luat merinda de la gură…
Iar ce-am vândut, ce-am aruncat,nu vom recupera vreodată…
Ba,mai mult,devenit-am brusc,cobai, și boii de povară,
Supușii cu statut de sclavi,pe vatra noastră milenară,
Cum înainte aveam tot,însă de fapt n-aveam nimica,
Azi,chiar nu mai aveam nimic,decât,promisiuni și…frica.
Dar, de gândiți că am ajuns,la luminița-acea minune,
La acel capăt de tunel ,la Raiul cel promis odată…
Dezamăgiți și plini de of,în loc de vremurile bune,
Noii stăpâni ,ce ne-au mințit,ne-arată și nota de plată…
Și,încă nu s-a terminat,urmează multe,alte rele,
Că suntem plini de datorii și plini de…câte altecele,
Neam de naivi și muribunzi,cu mult tupeu dar,fără minte,
Pierdut de drumul înapoi, și rupt de cel de…înainte!
Nicolaie Ionescu
Bacau,octombrie 2023