Am observat de multe ori in traficul bacauan soferi lipsiti de orice umbra de bun simt. Sa spunem ca Bacaul inca nu a egalat Bucurestiul din acest punct de vedere, dar nici mult nu mai avem. In afara de tupeul in conducere al celor carora nu le pasa de partenerii de trafic, mai exista si nesimtirea celor care parcheaza aiurea, in cele mai nepotrivite locuri.
Am observat ca pe Facebook exista si o pagina dedicata unor asemenea specimene, numita „Parchez ca un bou”. Acolo am vazut masini parcate pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati, pe trecerile de pietoni, pe trotuare, care ocupa câte doua locuri de parcare sau pur si simplu sunt lasate pe banda de circulatie. E drept ca numarul masinilor a crescut mult, iar strazile au ramas la fel, dar asta nu justifica nesimtirea unora.
Am surprins si eu un caz. Este vorba despre o motocicleta, pe care proprietarul a lasat-o pe o alee pietonala si pe care astfel a blocat-o. Locatarii din blocul spre care duce aleea (pe strada 9 Mai) au fost nevoiti astfel, din cauza motocicletei, sa ocoleasca pe spatiul verde, innoroiat la acea vreme. Abia dupa câteva ore, proprietarul a revenit si, ca si cum nimic nu s-ar fi intâmplat, si-a incalecat motorul si a plecat. Imi pare rau ca nu l-am apostrofat atunci, dar poate citeste aceste rânduri si se autoeduca.
Cezar Florescu