Înțeleg și susțin dreptul angajaților de a lupta pentru salarii mai bune și condiții de muncă îmbunătățite.
Este un demers firesc și legitim într-o societate în care condițiile de trai devin tot mai dificile pentru mulți dintre noi. Cu toate acestea, ceea ce mă nemulțumește profund este lipsa de solidaritate manifestată în trecut, mai ales atunci când profesorii au organizat greve similare.
Am observat cu stupoare că, în timpul grevei profesorilor, alți angajați din sectorul public nu numai că nu i-au sprijinit, dar unii chiar au fost împotriva lor. Înțeleg că fiecare categorie profesională are propriile sale lupte și nemulțumiri, dar cred că solidaritatea ar trebui să fie un principiu de bază în eforturile noastre comune de a îmbunătăți condițiile de muncă și salariile.
De asemenea, mă simt frustrat de faptul că, în timp ce angajații din domeniul sănătății organizează greve pentru a-și spori remunerațiile, aceștia beneficiază deja de salarii considerabile și de numeroase sporuri. Nu pot să nu observ că acești profesioniști din sănătate au primit majorări anticipate ale salariilor și avantaje suplimentare în timpul pandemiei, spre deosebire de alte categorii bugetare care încă se luptă pentru a-și vedea eforturile răsplătite.
Acum, când profesorii au fost, într-adevăr, lăsați cu un gust amar al nerecompensării după greva lor de aproape două luni, se conturează o întrebare crucială: cum să facă față situației financiare dificile în care se află acum, având în vedere că unii dintre colegii lor din alte domenii au obținut creșteri salariale după doar câteva zile de proteste? Această discrepanță nu numai că adâncește diviziunile în interiorul sectorului public, ci și subliniază necesitatea unei revizuiri a modului în care sistemul recompensează sau nu angajatele dedicate și implicate în serviciul public.
Costel Voicilă