Se poate și așa. Știrea că angajații unei mari fabrici de autoturisme, din țară, sunt invitați să plece de bună voie, contra unei sume de bani drept compensare, diferențiată în funcție de vechime, ma dus cu gândul la perioadele de după mineriade. Aici este vorba de automatizare, eficiența robotică a industrializării, care a început încă din secolul trecut. Atunci s-a inoculat teama că omul poate fi înlocuit de mașină. Când au început să se închidă minele, ca într-un carambol jonglat politic, minerii disponibilizați au primit compensații, tot așa, în funcție de vechime. Banii s-au cheltuit repede. Cei care mai aveau părinți la țară au încropit ceva acareturi și s-au apucat de agricultură. Mulți tineri au plecat să lucreze la minele din Germania, Anglia. Încă nu apăruseră certificatele verzi. Ca să redeschizi o mină acum nu mai rentează economic, dar nu mai găsești nici personal calificat. Măsura luată de patronatul acestei fabrici o să-i facă invidioși pe mulți alți angajați ajunși în șomaj, de la alte mari întreprinderi, care și-au închis porțile datorită creșterii costurilor la materiile prime și energie. Ce să mai spunem de unele IMM-uri, unde salariații disponibilizați nu și-au recuperat nici salariile pe ultimele luni. Am uitat de grevele foamei de la CIC. Toți preconizează vremuri grele. Atunci cum de suntem acum pe locul doi în Europa în topul creșterii economice din UE, dar tot pe locul doi la scumpirea carburanților? Ceva nu se leagă. Îmi pun întrebarea: ce e de preferat? O sumă compensatorie sau un loc sigur de muncă? Traian Filip