Ei…și-am mers la Horăicioara,Mănăstirea cu izvor,
De-apă sfântă,renumită cu-efect tămăduitor,
Și-am ajuns din nou acasă…,dar,târcoale-mi dau și-acum,
Gânduri la acele clipe,îndemnându-mă la drum…
Am băut din apa sfântă,după mica rugăciune,
Spusă zilnic,dimineața,la ceas de închinăciune,
Cu speranța ,să-mi dea Domnul ,un semnal că se-nvoiește,
Trupul năpădit de rele,că se însănătoșește.
Și-au trecut vreo zece zile,timp în care-am observat,
Că,durerile mă lasă și,mă-nvrednicesc,treptat,
Însă nu am a ascunde,faptul că-ntre timp am luat,
Cum s-ar zice…,tratamentul (dat de medici)alopat…
Astfel că,acum,pot spune,că mă simt cu mult mai bine,
Și-ndemn cu sinceritate,să faceți,la fel ca mine,
Pentru că,la urma toată,principalul nu-i distanța…
Și nici timpul ce ne costă,importantă e speranța…
La final,dacă-mi permiteți să mai fac o completare,
Un indemn plin de speranță,celor făr-ajutorare…:
Mergeți,dar,la Horăicioara,așa cum am mers și eu,
Și-n speranța împlinirii,să v-ajute Dumnezeu…!
Ionescu Nicolaie
Bacău,iunie 2023