Frumosul şi utilul nu au culoare politică

Ştiu că în Bacău avem un corp important şi valoros de artişti plastici, de arhitecţi, designeri, artişti vizuali, adevărate personalităţi în domeniile lor, cu experienţă acumulată în ani, dar şi tineri, care debordează de idei frumoase. Am citit în ziare că o parte din ei s-au aplecat şi asupra arhitecturii Bacăului, a unor zone din oraş, cum am văzut desenul Pietonalului din centrul oraşului, Casa Vasile Alecsandri, propuneri interesante am văzut şi pe str. Vasile Alecsandri, iar mai nou pe la Autogară. Îmi spunea o cunoştinţă, că asemenea creaţii mai sunt cu zecile prin atelierele proiectanţilor, arhitecţilor, artiştilor vizuali stradali, însă nimeni din administraţia locală nu este interesat de ele, cu toate, că, toată lumea vede, oraşul este sărac în asemenea lucrări, pe alocuri este urât, amalgamat, fără idei interesante puse în practică. Eu unul nu mă pricep, dar îmi place şi apreciez ceva frumos, care poate face parte din zestrea artistică, prectică şi utilă a oraşului. Nu am auzit vreun primar, o iniţiativă a consilierilor, a unor ONG-uri, de a lua în discuţie acest propuneri ale artiştilor, nu i-a invitat nimeni la o discuţie, că aşa este în democraţie, aşa tot promit cei aleşi, că vor ţine seama de opiniile şi propunerile cetăţenilor, artiştii, arhitecţii sunt şi ei cetăţeni, nu? Este o pierdere uriaşă pentru comunitate, pentru democraţie. Nu a zis nimeni că de mâine de apucăm de ridicat statui prin oraş, de dărâmat prin centru că aşa i-a căşunat unui arhitect! Nu, dar putem să discutăm public propunerile, ideile şi, în fiecare an, să alocăm o sumă pentru asemenea lucrări. Nici nu sărăcim, nici nu dezechilibăm finanţele oraşului, dar, pic cu pic, se adună…De ce să dicteze, să hotărască numai un singur om destinul arhitectonic şi arhitectural al Bacăului, al altor localităţi din judeţ? Ştiu că la conducerea Primăriei sunt şi oameni tineri, şcoliţi, plimbaţi prin lume, chiar nu au văzut nimic care ni s-ar potrivi şi nouă?

Gabriel Pascu Borbora