Dacă nici tradiția creștină nu mai este respectată, de cei aleși cu har să păstorească încrederea în sărbătorile religioase, înscrise de secole în calendar, ce speranță să mai am? Dacă necuratul i-a luat mințile unui înalt reprezentant al Bisericii, care modifică tradiția în scop publicitar, și o repetă ca pe un studiou de filmare, eu ce să mai cred? Îmi fac cruce și mă întreb, de ce nu păstrăm tradițiile așa cum le-am moștenit? Acel dar sfânt de pioșenie, bunătate, curățenie sufletască pe care îl simțim în preajma marilor sărbători. Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat la Tomis. Locuiesc în Bacău de ceva ani și țin legătura cu rudele de acolo. Am găsit aici multă căldură sufletească, onestitate. Și artificiile de Revelion, de la Insulă au fost superbe. Când au fost interdicțiile de circulație, de Paște, am primit lumina sfântă adusă în cartier de voluntari. Ne-am bucurat toți de pe scara blocului. Sincer, nu am înțeles de ce acolo, locul unde am copilărit, Sfintele Paște s-a sărbătorit de două ori. Acum, Boboteaza, cu o zi înainte. Nu-mi venea să cred ce am văzut la televizor. Cu mâinile goale, frecate de scările urcate pe cisterne, nici nu vreau să mă gândesc că s-a mai șters pe undeva, un om al Bisericii, îmbrăcat în straie brodate cu fir de aur, și-a clătit mâinile în apa care a fost îmbuteliată apoi în sute de bidoane de plastic, cu etichetă de „firmă”, oferite enoriașilor drept agheasmă. N-am văzut o cruce, un mănunchi de busuioc, o rugăciune, cum se face pentru fiecare recipient. S-a spălat în cisternă, și gata! Hai că avem treabă! Rușine! Bătaie de joc? Mă sperie gândul. Ne merităm soarta! Mă închin și mă rog ca Dumnezeu să aibă grijă de toți! Și fiecare de sufletul lui. Să nu luăm cele sfinte în derâdere.
Maria Bogdan