Băcăuanii care au un loc de veci în Cimitirul ”Invierea Domnului” (în primul, nu în cel privat) se pot considera extrem de ghinioniști în comparație cu concitadinii lor din alte parohii. Și aceasta deoarece la ”Învierea Domnului” aproape toate tarifele percepute sunt sensibil mai mari chiar și față de cele practicate la Cimitirul Central. Astfel, la ”Învierea Domnului”, pentru săpatul și acoperitul gropii, rudele mortului trebuie să scoată din buzunar 600 lei, pe când la Cimitirul Central, aceste servicii ajung la numai 264 lei. La ”Învierea Domnului”, montatul podului cu materialul clientului costă 300 lei, în timp ce la Cimitirul Central, pentru această operațiune se percep numai 199 lei. În cazul primului cimitir, pentru transportul decedatului la locul de veci, rudele trebuie să achite 200 lei, la cel de-al doilea, numai 134 lei. Înhumarea în criptă, adică ridicarea pietrei de pe mormânt și igienizarea, după cum reținem din lista de prețuri de la ”Învierea Domnului”, costă 400 lei față de 199 lei la Cimitirul Central, iar taxa pentru întreținerea locului de veci a fost majorată în urmă cu 2 ani de la 30 la 50 lei, comparativ cu 42 lei, în centrul municipiului. Și exemplele de acest gen ar putea continua. Dar rudele mortului trebuie să facă față și altor probleme. Imediat ce și-au adus decedatul la capela Cimitirului ”Învierea Domnului”, diverse persoane (gropar, clopotar, cei care duc prapurii etc.) se reped asupra lor ca vulturii, care mai de care cerându-le anumite sume de bani pentru diverse operațiuni. Așadar, rudele sunt nevoite să se umilească pentru a negocia prețurile cu diverși indivizi, când, normal ar fi ca taxele oficiale pentru întreaga procesiune să fie discutate cu administratorul cimitirului și achitate acestuia. E drept, în urma negocierilor mai obții, cu chiu, cu vai, și câte o concesie. Dar dacă, până la urmă, reușești acest lucru, de exemplu, să se accepte ca rudele să vină cu lemnul lor pentru pod, atunci trebuie să fii de acord cu un compromis: să ți se dea chitanță doar pentru câteva servicii (cele care costă mai puțin comparativ cu celelalte) din toate pe care le-ai achitat integral. Despre tratamentul discreționar la care ești supus atunci când pierzi pe cineva drag și e nevoie să te ocupi de toate cele necesare și creștinești, având locul de veci în Cimitirul ”Învierea Domnului”, vorbește și faptul că ești obligat să cumperi un pachet de lumânări de la biserică, pentru care plătești nu mai puțin de 100 de lei fără, de asemenea, să ți se elibereze chitanță. Și ar mai fi de menționat că lista cu prețurile practicate, la serviciile prestate, în Cimitirul ”Învierea Domnului” este ținută la secret, astfel că o poți consulta doar când îl găsești pe administrator, în schimb, la Cimitirul Central este afișată la vedere.
Ana Lupan