În legătură cu cazul pisicilor luate de Poliția Animalelor Bacău

În legătură cu cazul pisicilor luate de Poliția Animalelor Bacău din curtea blocului nr. 39 de pe str. Vasile Alecsandri vreau să spun următoarele :

Serviciul Public de Protecție a Animalelor și Plantelor Bacău a a preluat pisicile în ziua când au fost luate de către Poliția Animalelor Bacău din curtea blocului.

Angajatul acestei instituții s-a îmbolnăvit subit, după apariția dezvăluirilor din Deșteptarea de Bacău, nimeni nu ne-a spus și nici nu ne spune nimic, toate ușile la care batem sunt închise.

Prin intervenții la nivel nu foarte înalt, am reușit totuși să aflăm că pisicile ar fi într-un adăpost (nu știm numele acestuia și adresa) și că se vor putea începe procedurile de recuperare a lor abia după 45 de zile, și numai după ce se vor achita toate taxele aferente (care pot ajunge și la 500 lei pentru fiecare pisică, dacă nu chiar mai mult, ținând cont de perioada mare de timp în care sunt ținute în adăpost).

Nu avem nicio certitudine că în adăpostul respectiv sunt pisicile din curtea blocului nostru, pentru că nu ne lasă nimeni măcar să le vedem, să știm că sunt bine.

În ceea ce privește taxele de recuperare a pisicilor, consider că Poliția Animalelor Bacău i-a sancționat astfel cu amendă mascată (500 lei X 5 pisici = 2500 lei) pe cei care vor să recupereze pisicile, răzbunându-se astfel pentru faptul că abuzul lor a fost făcut public.

În ceea ce privește Poliția Animalelor Bacău, eu personal am făcut sesizare către aceasta, pe data de 19.07.2024, dar până astăzi nu au mișcat un deget. Pe data de 25.07.2024, când au luat pisicile din curtea blocului, au pierdut două ore din viață pentru asta, dar nu și-au făcut timp 5 minute să cerceteze aspectele semnalate de mine. Mai mult decât atât, pe data de 29.07.2024 am primit un e-mail de la IPJ Bacău prin care eram informat că sesizarea mea a fost redirecționată către Poliția Locală Bacău !!!

Pisica pe care Poliția Animalelor a scăpat-o atunci când a vrut să o ia din curtea blocului a fost găsită moartă ! Menționez faptul că pisica respectivă era sterilizată și avea carnet de sănătate, a fost chiar și operată la picioarele din spate pe banii unui locatar din bloc. Se vede că pisica a  fost otrăvită și pusă în locul unde a fost găsită.

Radu M