Încălzirea vremii trimite șoferii în service-urile auto sau la vulcanizare. Abia ce am scăpat de zăpadă că am dat fix în gropi. Nu cred că a rămas stradă neciuruită în Bacău sau gură de canalizare întreagă. Până și intervențiile făcute în asfalt pentru racordul la canalizări a cedat sub presiunea roților, iar asfaltul s-a lăsat cu tot cu pietriș. Ce să mai zic !?! Avem pe șosele adevărate capcane! Pe mulți dintre prietenii mei i-am auzit că trebuie să-și schimbe bucșele la mașini. Așa că, cine are vreun gând de plecare de sărbători e musai să treacă înainte pe la service sau măcar la vulcanizare pentru o echilibrare de roți și, de ce nu, pentru schimbarea anvelopelor de iarnă cu cele de vară. Știu că anul trecut am lăsat la vulcanizare 50 de lei pentru schimbarea cauciucurilor. Cei care vroiau azot în cauciucuri în loc de aer au plătit 65 de lei. Cică azotul e mai ușor, iar cauciucul se comportă mai bine. Sper că nu s-au majorat tarifele!
Lucian Gafencu