Depui o carte, două, și iei alta la schimb. Inițiativa de a construi o căsuță a cărții, în piațeta cu jeturi de apă din fața Casei de Cultură, a fost bună. La fel ca și în alte locuri din Bacău, în special parcuri. Păcat că a fost pusă în practică, prea puțin timp. Ar trebui să ne bucurăm, că unii cititori se mai atașează de câte un exemplar și uită să depună altul. Dar de aici până la a-ți încerca forțele cu o modestă construcție din lemn, lăsând-o fără geam și ușița aproape smulsă, menite să ferească interiorul de umezeală, este cale lungă! Aș numi-o inconștiență sau prostie! Acum, Căsuța cărții, cum îmi place mie să-i spun, stă înclinată, cât pe ce să cadă, golită de tocmai de ce înseamnă izvor de cultură. Cărți sunt, amatori de lectură, la fel. Este nevoie doar de acea conștiință civică, în măsură să o ocrotească. Nu credeți?
Anca Dima