Când venim aici pe lume,găsim lumea asta mare,
Împărțită…pe rudeniii,ori pe neam,ori, pe popoare,
Iar,de-aceleași neam de este,e-mpărțită după-avere,
După marea năzuință ,sau accesul la…putere.
Nici averea,nici puterea,însă,n-au însemnătate,
Dacă peste…toatecele,nu avem și sănătate…
Fără sănătate,trupul,atât timp cât este viu,
Prins și,decimat de boală,rătăcește în pustiu…!
Boala-nseamnă suferință și durere și-ntristare,
Iar calea spre sănătate,se numește…,vindecare.
Și…,această vindecare,pe-unii costă câteodat…
Și averea și puterea,ce în timp au adunat…
Uneori,se mai întâmplă,starea de-nsănătoșire,
Să apară din ce-i zicem,izvor de tămăduire…
Care poate să apară-n orice loc e cu putință,
Cu-o dietă de…speranță și-un medicament…,credință.
Dumnezeu a dat pe lume,multe-asemenea izvoare,
Dar,depinde de speranța și credința ce o are,
Cel năpăstuit de soartă,de cumplite boli atins,
Și de deznădăjduirea celui rău,fiind cuprins.
În credința ortodoxă,avem și o sărbătoare,
Dedicată,unor sfinte bunuri, tămăduitoare,
Ape,locuri,plante,lucruri,sau veșmintele purtate
De mari sfinți,din vremi trecute și-s izvor de sănătate.
Rugăciunea ,însă este,cel mai…nesecat izvor,
La grea boală,suferință,sigur tămăduitor…
De aceea,necesar e ,relele să evităm,
Cu credință…și speranță,Domnului să ne rugăm!
Nicolaie Ionescu
Bacau,de Izvorul Tămăduirii,2024