Vă aducem la cunoștință că, zilnic, în comuna Buhoci, persoane necunoscute taie pădurea fără milă. Ne temem că, din cauza defrișărilor ilegale, la o ploaie mai serioasă dealurile din jur o vor lua la vale și ne vor distruge gospodăriile. Aproape în fiecare zi, una-două căruțe însoțite de patru-cinci indivizi intră în pădurea din estul comunei dintre Buhoci și Buhucel și taie toți copacii de-a valma, groși sau subțiri. Dacă au ”o comandă” mai mare, nu ezită să de-a buzna și în pădurea Ocolului Silvic pentru a face rost de marfă. Drumul pe care își cară lemnele din pădure dispare într-o curte din zonă și acolo nu se mai vede nimic. Dar după aceea, timp de ore bune, se aude de acolo zgomotul știut al drujbelor. După ce devin butuci, copacii sunt încărcați în tot felul de mașini, mai ales într-o dubă albă. Înainte ca duba să se pună în mișcare, pleacă autoturisme cu numere de Bacău și Neamț în care sunt antemergătorii care verifică traseul. Ei trec încetișor pe lângă postul de poliție din comună, să vadă dacă echipajele sunt prin zonă și pleacă în viteză mai departe ca să verifice traseul. După aceea, se întorc, mai supraveghează oameni și mașini care li se par ”suspecte”, mai trec încă o dată pe lângă postul de poliție, ca să se convingă că nu-i întreabă nimeni de sănătate. Dacă totul e în ordine, duba albă pleacă cu o mașină în față și una în spate, ca în filme. Un film prost, cu hoți pe care nu-i prinde nimeni!

Un grup de locuitori din Buhoci