De nicăieri, a ieşit o ştire: actualul guvern se gândeşte să ridice vârsta de pensionare la 70 de ani. Infomaţia a fost rostogolită pe toate canalele media, s-au repezit analiştii cu pro şi contra argumente. Pe cealaltă parte, guverananţii se dau de ceasul morţii să acopere ştirea: nu s-a discutat, nu s-a hotărât nimic. Acum, dacă este să apelăm la zicala că nu iese fum fără un pic de foc, ceva adevăr există. În România este o cruntă criză de forţă de muncă, în construcţii mai ales, în servicii, turism, agricultură, proiectare, sănătate şi învăţământ. Cauzele le ştim cu toţii: o structură a învăţîmântului care nu mai are nicio legătură cu nevoile pieţei, emigrarea, lipsa motivaţiei, practicarea unor salarii nemotivante, peste un milion de oameni muncesc pe salariul minim pe economie, migrarea forţei de muncă de la privat la stat etc. Şi, acum, ce rezolvăm dacă, să zicem, se legiferează creşterea vârstei de pensionare? Mai nimic. Nimeni nu va rezista în sectorul construcţiilor până la 70 de ani, în condiţiile în care acest domeniu nu beneficiază de o tehnologie avansată, peste 70 la sută din activitate este muncă brută, productivitatea este cu mult sub media pe ţară, la fel şi salariile, unde mai pui că aici se practică plata muncii jumate pe card, jumate în buzunar. În sistemul bugetar este un surprlus de forţă de muncă de peste 200.000 de oameni, bine plătiţi. Da, opţional, ar putea fi o idee: cine este în stare, cine mai poate, cine este agreat şi face faţă, ar putea, progresiv, să rămână în activitate, până la 70 de ani. În acelaşi timp, cei mai mulţi ar prefera şi pensie şi muncă, dacă s-ar putea, la acelaşi loc de muncă. Dar, pe margine mai este un procent de 19 la sută tineri, cel mai mare din UE, care sunt în căutarea unui loc de muncă, la care se adaugă alţi peste 350.000 de şomeri, majoritatea peste 45 de ani. Ceva, undeva, nu este în regulă. Înainte de o asemenea decizie (pensionare la 70 de ani), un cap deştept, limpede, independent, ar putea elabora un studiu complet privind forţa de muncă din România, iar Guvernul, în înţelepciunea lui, ar putea lua o decizie, după ce va fi analizată, discutată, public.
Ionel Pralea