Am să vă spun,băieți,povestea unui ciobănaș,
Care ,de mic copil mergea cu-o turmă pe imaș,
Părinții săi,prin occident ,de mult fiind plecați,
Lăsând în grijă la bunici,pe el și-alți patru frați…
La început părinții săi,la bunici trimiteau,
Lunar,ceva procentual din ce agoniseau,
Copiii lor să-aibă mereu,tot bunul necesar,
De îmbrăcat și de mâncat și bani de buzunar…
Veneau acasă anual,familia-ntregeau,
La munte ,sau pe Litoral prin stațiuni,mergeau,
Erau aproape fericiți,doar dorul mai făcea,
Că se-aduna-n suflet și trup și asta îi durea.
Dar,cum era de așteptat,minunea n-a durat,
După un timp,părinții lui ,probabil s-au certat,
Mama găsind un boșorog,dar putred de bogat,
Tata,cu-o jună se-ncurcă și tot s-a destrămat.
A fost pe urmă un coșmar,ceva de nedescris,
Că nimeni din cei doi părinți,nimic n-a mai trimis,
Doar dintr-o pensie trăiau,toți șapte câți erau,
Și se rugau lui Dumnezeu și permanent sperau…
Cei patru frați,au tot crescut,și-ajuns-au măricei,
Însă,în timp ,s-au transformat în niște derbedei,
Și câte unul a plecat,în nu știu ce oraș,
Doar el,cuminte-a devenit,un simplu ciobănaș.
Mergând cu turma la păscut,însă și învățănd,
Mărețe vise-au răsărit și i-au crescut în gând,
Și astfel după câțiva ani,de bunii,ajutat,
Chiar medicina terminând,a revenit în sat.
…………………………………………..
Să vezi,minune,într-o zi,se întâmplă ceva,
Că-n cabinet la dispensar,veni chiar mama sa,
Cu chipul palid și zbârcit și lacrimi în priviri,
Că tot huzurul ce-a dorit,erau doar amintiri.
După consult,nu i-a prescris niciun medicament,
Doar să citească rugăciuni,ca unic tratament,
Fiindcă,boala fără leac,de care suferea ,
În haosul ei sufletesc,era depresia…
Am mai aflat plăcut surprins,că fostul ciobănaș,
Are-acum și-o turma de oi și propriul său imaș,
Și cum cu Preotul din sat,asemeni unor sfinți,
Sunt de-ajutor copiilor ,ce cresc fără părinți.
Nicolaie Ionescu
Bacau,14.09.2021