Într-o revistă,am citit recent,despre dovezi ce pot fi mărturie,
Că-n urmă cu puzderie de timp…,cândva, planeta Marte a fost vie,
Am și văzut chiar poze ce redau,imagini clare,de pe suprafață,
Cu cratere-(obturate) de vulcani,cu albii seci,precum un fir de ață…
Un roboțel,ce-i drept super-dotat,trimis de pământeni cu gânduri bune,
Își face treaba-acolo,hoinărind de câțiva ani,în marea misiune.
Parcă interesat de rostul lui,tot caută,pozând ce întâlnește,
Fără-a se plânge că îi este greu,că-i e urât pe unde rătăcește..
Dar nu e asta ce-i mai important,din ce voiam ca să vă dau de știre,
Cât,constatarea unui fizician,semnal pentru întreaga omenire,
Cum în revistă concluziona,că viața de pe Marte-așadar,
A dispărut probabil,fiindc-a fost,un presupus dezastru nuclear…
E astfel,la-ndemana tuturor,dovada cum și lumea poate piere,
Cum și Pământul poate deveni,cum Marte ,un deșert,plin…de tăcere.
Cum focul hâd cu care ne jucăm ,e plin de riscuri ce pot fi fatale,
Prin apăsarea unui mic buton,finalul încleștării mondiale.
Mă-ntreb,de ce-i atât de necesar,această înfruntare a terorii,
În care ,însuși Juriul va pieri,precum și-nvinșii și…învingătorii?!
Luați aminte ,dragi contemporani și-opriți acest coșmar,(pe cât se pare),
De minți bolnave scris și regizat,dar tolerat cu crasă…nepăsare!
Nicolaie Ionescu
Bacău,03.02.2023