Minune frate. V-am scris în urmă cu câteva zile despre situația jalnică de la intersecția B.dul Unirii cu str. Nicu Enea. Și ce să vezi? S-a asfaltat! Cum? Nu mai contează. Aș fi vrut să cred că e în urma sesizării pe care v-am făcut-o. Dar nu cred. Ăștia de la primărie sunt insensibili.
Îi doare în paișpe de oameni și de necazurile lor. Ne vor pe toți pe bicicletă, și ce s-au gândit? Ia să le facem străzile praf! Și asta fac. Doar, doar ne-om urca mai mulți pe biciclete. Acum sper că nu e doar un caz izolat, că multe zone au rămas fără asfalt. Și vine frigul.
Adică mai vedem asfalt la primăvară, dacă mai vedem. Să ne rugăm Domnului să dea zăpadă, să circulăm pe drumuri netezite. Că de asfalt nu poate fi vorba. Sper să mă înșel. Aș vrea să vă „felicit” pentru petecul de asfalt de acolo. Promit, însă, să vă felicit pe bune când toate străzile din oraș vor arăta bine. Sper să nu dureze o veșnicie până atunci. Sper!
Cristi Axente