Medalion de Ziua Femeii

8 Martie,zi deosebita

Azi e-o zi cu importanță,
Și-ntru tot deosebită,
Ziua ființei vieții noastre,
Îndragită și iubită.

Ea femeia,ea soția,
Mama, fiica,sau ea ,sora,
Sunt simbolul existenței,
Sfânt,deasupra tuturora.

Simt un fel de-amărăciune,
Ce deloc nu imi dă pace,
Că sărbătorim femeia,
Într-o zi care nu-mi place.

Doar uitându-mă afară,
Gând rău către mine cată,
Că in loc de Primavară,
Văd o iarnă-adevarată.

Chiar senin de este cerul,
Și chiar mângâiați de soare,
Sfidător domină gerul,
Și zăpada lucitoare.

Cât de caldă e femeia,
Iubitoare și frumoasă,
Cred că e nedrept serbând-o ,
Pe o vreme mofturoasă.

Fugi la magazin sau seră,
Vrând să-i dai în dar o floare,
Cu palton manuși pe mană,
Și la gât cu trei fulare.

Ce miros fraged de iarbă,
Ce concert de păsărele,
Ce splendoare,ce candoare,
Doar in vis,sunt toate cele!

O părere am ,doar una ,
Și-orice-ar fi,eu cred in ea,
Este timpul de schimbare,
Să-ncercăm și altceva!

Am să fac o sesizare,
Chiar de-ajunge și la Rai,
Să serbam ființa dragă,
Intr-o zi din luna mai.

Dacă asta nu se poate,
Schimbăm lunile,nu-i bai,
Mai să fie-n luna Martie,
Iară Martie,in Mai.
……………………………….
Dar pană primim raspunsul,
Totuși s-o sărbătorim,
Si cu-o sincera urare,
“La mulți ani” și cu o floare,
Pentru tot,să-i mulțumim!

Nicolaie Ionescu
Bacau,08.03.2018

Sfat duhovnicesc

Cu doar o noapte înainte,
De-opt(8) Martie ce a urmat,
Pe-un fost duhovnic,blând Părinte,
Că mi-adresează dulci cuvinte,
Pline de tâlcuri,l-am visat.

Mi-a zis:”Ce-i mai frumos sub soare,
Și mai plăcut,de te gandești,
Decât să dăruiești o floare,
În astă zi de sărbătoare,
La cea pe care o iubești.

Măicuței care ți-a dat viață,
Și cu speranță te-a crescut,
De când erai o mogâldeață,
Să-i mulțumești;zbârcita față
să-i luminezi cu un sărut.

Și fiicelor de langă tine,
Cum , cred că este părintesc,
Să le urezi clipe senine,
Doar bucurii și numai bine,
În tot ce fac și împlinesc.

Aproape ,sau in depărtare,
O soră,două,mari sau mici
De-ai,fă-le o surpriză mare,
Un mic mesaj cu o urare,
La fiecare să le zici.

Și celor mai apropiate,
Femei din anturajul tău,
Urează-le cu sănătate,
Iubire și prosperitate,
Succes și împliniri mereu.

Nu-i greu!Să-mparți la fiecare,
Un cuvânt bun ,un gând frumos,
O floare,sau o-mbrațișare,
În viața scurtă,trecătoare,
E lucrul cel mai de folos.

Femeia este o valoare,
Ce dacă știi s-o prețuiești,
Asemeni razelor de soare,
Din sufletu-i,iubirea mare,
Vei reuși s-o cucerești.

Că însuși Bunul Dumnezeu,
Pe-Adam zidind, în clip-aceea,
A cumpănit ca-i va fi greu,
În viață singur fiind mereu
Și-ndată a zidit femeia.”

Nicolaie Ionescu
Bacau,08.03.2018