Medicamente en gros

În ultimul timp s-au înmulţit restricţiile dictate de diferite organisme ale Uniunii Europene. Nu mai avem voie să sacrificăm porcii în gospodărie, că ar fi un act barbar, cu toate că ceremonialul respectiv face parte din tradiţiile noastre de mii de ani. A venit apoi interdicţia de a face vin şi ţuică pentru consumul propriu, ţăranii nu mai au voie să comercializeze produse în piaţă dacă nu au case de marcat şi instrucţiuni de folosire etc. Şi câte nu or mai fi, că nu le mai ştiu pe toate. Acum a venit una şi mai gogonată: se va interzice cât de curând vânzarea medicamentelor cu bucata. Pur şi simplu, dacă ai nevoie de cinci pastile împotriva unei banale răceli sau unei dureri de dinţi, trebuie să cumperi o cutie întreagă, cu 10-15-20 de comprimate. Care credeţi că este explicaţia măritelor instituţii cu rang european? Prin această decizie se va stopa intrarea pe piaţă a medicamentelor false, fenomen care, se afirmă, a luat amploare – unde credeţi?, în unele ţări membre ale Uniunii, exportate – unde credeţi? -, în unele ţări din centrul şi, mai ales, estul Europei. Este o aberaţie…Ce treabă are cumpărătorul român cu falsurile de pe piaţă şi cum le poate stopa, dacă cumpără o pastilă şi nu o cutie? Controlul originalităţii medicamentelor îl fac, ar trebui să-l facă, în primul rând organismele specializate ale Europei, ale ţărilor importatoare. Este normal şi obligatoriu ca acelaşi control să se facă de către importator, distribuitor şi vânzător, astfel ca la raft să ajungă medicamente originale. Şi mai este o problemă: medicii prescriu un medicament conform protocolului, a schemei de tratament, nu după numărul de comprimate dintr-o cutie, de multe ori dă cu fracţie. Ce face farmacistul? Nu are voie să desfacă o cutie, aşa că îţi umple plasa cu medicamente, că aşa a spus UE. În România se mai pune o problemă, deloc de neglijat: sărăcia, lipsa resurselor financiare pentru o asemenea tâmpenie europeană. Îmi scuzaţi termenul, dar efectiv nu găsesc un altul pentru această nouă şi revoluţionară decizie! Ce mai urmează?

Raluca Gherasim