Vă scrie un pensionar, un bătrânel firav, de aproape trei sferturi de veac. Aproape întreaga mea activitate în câmpul muncii mi-am desfășurat-o în medii toxice. Am fost și subordonat (nu întotdeauna model) și am avut și eu subalterni. Nu știu cât au fost de mulțumiți de mine foștii mei șefi și nici cei cărora le-am fost (vremelnic) șef, de felul cum m-am comportat. Pentru a scurta (și așa prea lungă această introducere) voi încerca să vă explic ce m-a determinat să mă adresez cotidianului dumneavoastră.
În ultimii 10-15 ani, viața m-a pus și în situații care păreau (altele mai par încă) a fi fără ieșire. Trăiesc și mai muncesc la țară. Din nefericire pentru familia mea și a vecinilor din partea de nord a proprietății mele, viața mi-a devenit un chin. Fiind un om cu frică atât de Dumnezeu cât și de legile statului nostru, în ultimile două luni (deși eram oarecum sceptic privind rezultatul demersurilor mele) m-am adresat aproape simultan șefilor Inspectoratului de Poliție Județean și Instituției Prefectului județul Bacău. Spre marea mea surprindere am primit (cu o promptitudine la care nu mă așteptam) răspunsuri la care nu mă așteptam și care îmi dau speranțe. Deci nu degeaba se spune că „speranța moare ultima”.
Nu cerșesc nimic. Vreau doar să mi se facă dreptate, dacă am, în spiritul și litera legii. Mulțumesc pe această cale celor care au contribuit, într-un fel sau altul, cel puțin la ridicarea moralului meu. Așadar, mulțumesc din adâncul sufletului meu șefilor și subordonaților celor două instituții ale statului, Prefectura și Poliția.
Ioan Micu