E frumoasa ziua de 1 decembrie. Sau, ma rog, ar trebui sa o vedem altcumva decât restul zilelor. Nu de alta, dar e, totusi, ziua statului astuia de care, din pacate, prea multa lume parca il cam i-a in râs.
Stiu, de vina suntem noi, cu totii, ca in gene nu avem acel ceva care sa ne faca mândri de a ne fi nascut aici, in spatiul asta, de altfel, mirfic, la care jinduiesc destui. Ma gândesc, insa, ca am fi putut ajunge ceva mai departe cu progresul, daca nu aveam in frunte niste anti-români care nu au facut decât sa-si umple buzunarele proprii si ale rubedeniilor lor.
In vreme ce românul de rând, cel sarac, a saracit si mai mult, si parca s-a si tâmpit in aceeasi masura. Va scriu asta pentru ca am fost martor, duminica, la ceva ce, pe mine, nu m-a incântat deloc.
Niste tineri curajosi (ca cei din decembrie 1989) au protestat, cred, pentru ca aveau o pancarta pe care scria ceva ce n-am retinut, in fine, era despre România. Am aflat mai târziu ca protestatarii erau cei care se opun de asta vara proiectului de la Rosia Montana (o alta hotie a astora care, cica, ne conduc).
Ei bine, tinerii astia, cred ca erau vreo 7-8, au fost saltati de vreo 25 de haidamale de jandarmi, pentru ca stateau acolo si nu la defilarea de 1 decembrie, ca, vezi Doamne, nu e voie sa protestezi de Ziua României.
Dar când ai voie? Sau e voie vreodata sa ridici tonul? Culmea e ca am vazut (Doamne, ca la Revolutie) cum un nene si apoi si o pensionara au sarit cu gura pe gealati, barbatul chiar s-a dat la ei si, pe buna dreptate, adica trebuia sa se ia de ei, chiar daca pot spune ca isi faceau meseria.
Dar, totusi, nu se face asa, mai ales ca nu era un motiv serios care sa-i determine sa intervina asa, in forta, de parca ar fi fost nu stiu ce interlopi sau traficanti. De aia, parca mi-e rusine ca sunt români de-ai mei.
Alex Dragusanu