Chiar că ,nu cunosc motivul,pentru care și-n prezent,
Mai serbăm aniversarea marelui eveniment,
Intuiesc doar că serbarea,ar avea în principal,
Peste dragostea de țară și mult iz electoral.
Sărbători cu importanță,”…Mica…”,sau „Marea Unire”,
Suntem ferm convinși de faptul,c-au fost doar,o amăgire.
Și-orice mari evenimente care țin de națiune,
Cât or fi de importante,au și iz…de-amărăciune,
Fiindcă la o analiză,a tot ce a însemnat,
În trecutul țării noastre,împliniri ca neam și stat,
Și, văzând acum urmașii,ce mai au din tot ce-a fost ,
Ce serbări,ce-aniversare,să-și mai aibă,oare…rost?!
Ce să mai conteze-acuma,înțelesuri și criterii,
Cât timp,suntem colonia țepuită de Imperii.
Și cât lăudata faimă-a armiei acestei țări,
Caută comori pierdute,prin deșertul altor zări.
Deja,colonialiștii,din flirt sau din răutate,
Ne impun,o atmosferă…,nicicum de normalitate,
Schimbând vechile cutume,ce-au răzbit peste milenii,
Cu un mod de existență plin de rău și…ciudățenii.
Prinși în iureșul schimbării,cu urmări multe și grave,
Devenim pe zi ce trece,sclavii minților bolnave,
Care pus-au stăpânire peste tot ce-nseamnă neam,
Bogăție moștenită și-obiceiuri ce aveam…
Cu recomandări șirete,ce ne condiționează,
De primiri de recompense,pentru ceea ce urmează,
Să se-ntâmple-aici în țară,în prezent și-n viitor,
Ei sunt cei care dictează,iar noi facem voia…lor.
Ne-am mințit ,că forța noastră,a făcut la ‘59
Cotitura importantă,pentru-a țării soartă nouă,
Ori că-n ‘918,după marea confruntare,
Cu dușmanii-(azi prieteni),prins-am „România Mare”,
Au fost numai interese,ale marilor puteri,
Să-și extindă influiența pe pământuri și averi…!
Deci,nu văd care-i motivul,ca-n acest prezent bizar,
Să rememorăm trecutul,ca pe-un ceas aniversar…
Și-acum, marii ștabi ai lumii,ne privesc precum un gâde,
Și doar( Imnul Deșteptării)auzindu-l dau a râde,
Cum,știind ce vom ajunge,le trezim dezgust total,
Cu Drapelul și cu textul Imnului Național…!
La ce bun Aniversarea,cântând iar Hora Unirii,
Când,ne prohodesc vecinii,în speranța despărțirii…!
Timp în care Europa,vede-n noi niște cobai,
Suntem coada Uniunii,la scăzutul mod de trai.
Nici în Schenghen n-avem voie,fiindcă ăla-i spațiul lor,
După ce ne-au ras ca-n palmă culmile Carpaților,
Nu-i exclus,venind războiul,să fim cei de’ntâi expuși,
La măcelul de proporții,dintre-ucrainieni și ruși…
Și,probabil pân’ la urmă,în totalul lor dispreț,
Ne vor vinde ca pe curve și la cel mai jalnic preț,
Iar,din România Mare și din neamul ei semeț,
Văduvele vor rămâne și-orfani într-un mic județ…
Hai,să-ntindem hora mare,Hora lui Alecsandri,
Cuza și Kogălniceanu,de-or vedea și auzi…
Să rememorăm Unirea…Mică,Mare…cum o fi,
Să fim iar viteji și liberi,înainte de-a muri…
Cine știe,peste veacuri,pe pământul strămoșesc,
Din cenușă va renaște neamul nostru românesc.
Nicolaie Ionescu
Bacau,
21 ianuarie 2023