MODEL DE EXERCIȚIU DEMOCRATIC. CUM SE DESFĂŞOARĂ O AUDIENȚĂ PROGRAMATĂ LA UN PARLAMENTAR USR!

Pe data de 5.11.2021, o delegație a societății civile din Bacău s-a prezentat la ora convenită de comun acord cu domnul consilier parlamentar, la audiența acceptată şi confirmată de domnul deputat USR Cristian Ichim.

Ţinând cont de faptul că delegaţia noastră a fost întâmpinată pe scările sediului partidului USR neacceptându-se intrarea noastră în sediu, s-a solicitat imediat comunicarea online.

Motivul adoptării intervenţiei noastre prin intermediul platformei Zoom a fost acela că delegaţiei noastre i s-a refuzat accesul în sediu pe motiv de nevaccinare și lipsa certificatului verde. Domnul deputat Cristian Ichim a manifestat iritare faţă de perspectiva de a fi filmat și de faptul că ,,nu a știut dinainte” despre posibilitatea audienței online.

Deși am motivat că alte delegații civice au fost primite în audiență la sediul altor partide în mai multe orașe, chiar și în Bacău, cu numai câteva zile înainte, nu justifica motivul invocat de a fi respectată legea (care lege?). În consecinţă am solicitat dialogul online prin platforma Zoom.

În timpul discuției domnul deputat Cristian Ichim a fost informat despre încălcările grave ale drepturilor și libertăților cetățenești în Bacău, acestea constând în accesul condiționat de certificatul verde în instituțiile statului, inclusiv în Poșta Centrală și Biblioteca Județeană, pe lângă un număr însemnat de magazine și bănci, ceea ce a declanșat o mare nemulţumire şi frustrare pentru mulți din cetățenii Bacăului.

Subliniem faptul că mai mult de o jumătate de oră din timpul alocat întâlnirii s-a petrecut în stradă cu discuţii pe un ton neamiabil, deși am subliniat faptul că aşteptau această întâlnire cu deputatul USR specialiști care au acceptat invitaţia noastră de a participa la întâlnirea aceasta.

În cele din urmă deputatul Cristian Ichim a acceptat dezbaterea în online. Domnia sa a accesat platforma în sediu, iar delegaţia noastră în stradă. A fost un gest umilitor şi implicit lipsit de politeţe. Ca o concluzie, deși a dat de înțeles că este împotriva obligativității vaccinării și a certificatului verde, deputatul a afirmat că votul său va depinde de ceea ce decide grupul USR din Camera Deputaților.

Încă odată sloganul ironic şi sarcastic din campania electorală a USR: ,,ÎN SFÂRȘIT AI CU CINE!” s-a dovedit a fi corect! După această audiență care a mai demonstrat odată calitatea dubioasă a acestui partid, noi, cei care facem parte din societatea civilă vă informăm că nu vom ezita să luptăm ferm şi constant până când veți înțelege în sfârşit noţiunea de DEMOCRAȚIE și veți asculta ADEVARUL. Democrația va funcționa în România fie că vreți, fie că nu vreți. Alegeți să fiți de partea ei!

Delegația comitetului cetățenesc local Bacău