Azi este Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”!
Îţi multumesc, Doamne!
Îţi multumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine.
Îţi multumesc că am pe masă o pâine.
Îţi multumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări şi flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieţii mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântână,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuş de vioară, pe pânză, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer.
Multumesc pentru omul blajin şi sincer.
Multumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare şi totuşi suport.
Îţi multumesc pentru cântecul de păsărele
Pentru toate încercările vieţii mele.
Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte.
Îţi multumesc că ai Înviat în noaptea de Paşte.
Am atâtea lucruri pentru care să-ţi mulţumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!
Mulțumesc, Dorina Stoica pentru aceste gânduri! Oamenii le vor citi cu drag!
Romina